Din 29 iunie și până în 1 iulie, locuitorii din Valea Viilor sunt așteptați la ediția 2019 a Festivalului “Marțian Negrea”. Timp de 3 zile, localnicii și invitații sunt așteptați la vernisaje de expoziții, șezători, concerte simfonice și populare în cadrul unei manifestări care se adresează tuturor vârstelor.
Potrivit organizatorilor, Festivalul ” Marțian Negrea” este o sărbătoare a tradiţiilor, cu muzică clasică, cu muzica și dansuri populare, cu un concurs culinar, unde concurenții preparară delicatese din diferite zone, cu o expoziţie a artiştilor plastici și cu un spectacol hipic- “Haiduc show”, susţinut de Anton Bichiş , precum și alte surprize.
Prima zi a evenimentului, sâmbătă 29 iunie, debutează cu slujba de la Biserica Ortodoxă din Grui și continuă cu simpozionul “Patrimoniu și Tradiții de Centenarul Marii Uniri”, moment urmat de vernisajul expoziției de grafică, sculptură și pictură realizată de artistul Mircea Ignat. Sâmbătă după amiaza între orele 17.30 și 18.30 este progrmat un spectocol hipic, iar între orele 19 și 20.30 are loc un concert de muzică clasică. Tot sâmbătă seara de la ora 20.30 are loc Șezătoarea din Grui.
Ziua de duminică începe cu înscrierea la concursul culinar, participarea la slukbe religioase, iar de la ora 14.45 este programat în căminul cultural din localitate un program artistic. La evenimentul de la Valea Viilor vor participa Ansamblul “Strugurelul” din localitate, Grupul Folcloric “Cheile Oltețului” din Polovragi, Lorena Filipescu, Robert Târnăveanu și Magda Pușcaș.
Ultima zi a festivalului, luni, 1 iulie, este dedicată vizitării obiectivelor turistice din Valea Viilor.