15.2 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

Palatul Brukenthal poate fi vizitat gratuit, de Ziua Baronului

Cele mai citite

Sâmbătă, 26 iulie, cu ocazia zilei de naştere a Baronului Samuel von Brukenthal, accesul vizitatorilor în Palatul Brukenthal este gratuit, excepţie făcând expoziţia Salvador Dali, Divina Commedia, pentru care se va achita taxa de vizitare: 20 lei adulţi, 5 lei elevi/studenţi. Samuel von Brukenthal s-a născut în Nocrich, pe 26 iulie 1721, ca fiu al judelui regal Michael Brekner, primind numele de botez Carl Samuel, fiind al şaptelea copil şi mezinul familiei.
Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost singurul reprezentant al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa. Perioada petrecută la Viena coincide cu perioada constituirii colecţiei sale de pictură, menţionată în 1773 în Almanach de Vienne drept una dintre cele mai valoroase colecţii particulare ce putea fi admirată în mediul cultural vienez al vremii.
Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a ocupat-o între anii 1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după modelul palatelor vieneze. Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România reprezentând, alături de colecţiile baronului, nucleul Muzeului Naţional Brukenthal de astăzi.
Muzeul Brukenthal este cel dintâi muzeu din România şi din Centrul Europei (deschis pentru public din anul 1817), datorându-şi existenţa uneia dintre cele mai importante personalităţi ale Transilvaniei: Baronul Samuel von Brukenthal.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

O firmă a intrat în grevă fiscală: refuză să mai plătească taxele către stat și a trimis angajații în concediu fără plată

O firmă din Târgu Mureș a declanșat o mișcare unică în România: a intrat începând cu 1 iulie oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect