17.9 C
Sibiu
miercuri, iulie 9, 2025

Maraton folcloric la aniversarea de 70 de ani a Junilor Sibiului

Cele mai citite

Cu ocazia aniversării a 70 de ani de activitate neîntreruptă a celei mai vechi formaţii de dansuri populare – Ansamblul Folcloric „Cintrelul – Junii Sibiului, şi în cadrul celei de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”, Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul –Junii” Sibiu a dat startul unui maraton folcloric. Astfel, săptămâna trecută, Sibiul avut parte de un spectacol de excepţie ce s-a desfăşurat pe parcursul a 5 zile pline. Au avut loc 20 de ore de spectacol folcloric, 5 transmisiuni în direct, pe scenă au urcat 120 de soliştişi peste 700 de dansatori, iar spectatorii au venit în număr de aproape 4000.
Startul maratonului folcloric a fost dat prin spectacolele pe care Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” le-a susţinut pentru publicul de acasă cu ocazia aniversării a 70 de ani de activitate neîntreruptă a celei mai vechi formaţii de dansuri populare din România. Astfel, timp de două zile, patru generaţii de dansatori – tinerii de la „Ceata Junilor”, profesioniştii din Ansamblul Folcloric „Cindrelul –Junii Sibiului”, Junii anilor ‘90 şi „Veteranii Junii Sibiului” au făcut să cutremure scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu sub mulţimea ponturilor, învârtitelor şi strigăturilor. Spectacolele au fost un adevărat tur de forţă, cei peste 200 de dansatori purtând spectatorul de-alungul întregii ţări prin cântecele şi dansurile specifice tuturor zonelor etnografice ale ţării. Acestea au fost completate cu selecţiuni din folclorul minorităţilor conlocuitoare, parte a vastului repertoriu pe care îl prezintă Junii Sibiului, de ani buni. De asemenea, pe scenă au urcat si vechi prieteni ai ansamblului precum şi colaboratori mai noi.
Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea”, a debutat vineri, ca în fiecare an în memoria maestrului coregraf Ioan Macrea, întemeietor al Junilor Sibiului, cu o seară specială dedicată Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, iar sâmbătă şi duminică, zece ansambluri profesioniste din toată ţara au venit să-i omagieze pe Juni şi pe Ioan Macrea prin cântec şi joc.
Un moment special a fost reprezentat de întâlnirea cu Nicolae Anghelea, cel care a făcut parte din prima generaţie de dansatori ai Junilor Sibiului; în urmă cu 70 de ani acesta evoluat pe scene improvizate în atelierele Arsenalului, iar vineri a urcat pe scenă alături de cei care continuă activitatea ansamblului, la nivel profesionist.
Inregistrări vechi din arhiva TVR au fost proiectate pe parcursul celor cinci zile, înfăţişându-l pe maestrul Ioan Macrea şi familia, dar şi imagini cu ansamblul de odinioară din arhiva CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu. Sărbătoarea Junilor a avut vizibilitate naţională şi internaţională, toate cele cinci seri de spectacole fiind transmise în direct de Televiziunea Română şi fiind prezentate de Iuliana Tudor.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Ce a putut să facă furtuna de marți. Zeci de copaci doborâți de vânt

O furtună violentă produsă în noaptea de 8 spre 9 iulie a provocat pagube semnificative în centrul stațiunii Tușnad,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect