20.2 C
Sibiu
marți, iulie 15, 2025

„Primul pas”, noul volum al președintelui României, cea mai căutată carte de la Bookfest

Cele mai citite

În perioada 20-24 mai s-a desfășurat Salonul internațional de carte BOOKFEST 2015, la Romexpo, în București. Anul acesta au fost prezente peste 200 de edituri iar publicul a fost așteptat de aproximativ 1.000.000 de cărți, dintre care 4000 de titluri noi. La fel cum s-a întâmplat la târgul GAUDEAMUS din toamna anului trecut, lansarea unui volum al președintelui României, Klaus Iohannis, a fost cel mai așteptat eveniment al târgului. „Primul pas„, publicat la editura Curtea Veche, prezintă principalele momente ale campaniei prezidențiale de anul trecut și primele zile ale mandatului de președinte. Tot o carte cu rezonanțe politice actuale, „Cronică de Cotroceni” scrisă de Adriana Săftoiu, s-a numărat printre cele mai căutate cărți ale salonului.
Anul acesta la Bookfest Republica Cehă a fost invitată de onoare, iar sub sloganul „Cehia – Republica Literaturii”, 5 autori cehi consacrați au participat la evenimente, lansări de carte și conferințe în cadrul salonului (Kateřina Tučková, Tomáš Zmeškal, Martin Vopěnka, Roman Ráž și Kateřina Rudčenková). În paralel cu evenimentele literare, la Cinemateca Union au avut loc ecranizări după scrierile lui Milan Kundera din anii ’60 și expoziția artiștilor vizuali, în frunte cu Zbyněk Baladrán, Tomáš Svoboda, la galeria Atelier 35.
După evenimentul de la București, Bookfest ajunge la Târgu-Mureș în clădirea Teatrului Național, în perioada 4-7 iunie.
În cele ce urmează, vom prezenta topul primelor 3 cele mai bine vândute cărți la Salonul internațional de carte BOOKFEST 2015 ale principalelor edituri din țară:
CURTEA VECHE
1. Primul pas, de Klaus Iohannis
2. Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria, de Adrian Cioroianu
3. Pas cu pas, de Klaus Iohannis
Editura POLIROM
1. Cronică de Cotroceni, Adriana Săftoiu
2. Povestiri din Kolîma (I), Varlam Salamov
3. Numărul zero, Umberto Eco
Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ
1. Fotograful Curții Regale, Simona Antonescu
2. Șoseaua virtuții. Cartea Câinelui, Cristian Teodorescu
3. Moartea lui Sigfried, Octavian Soviany
HUMANITAS
1. Cum s-a românizat România, de Lucian Boia
2. Dacopatia și alte rătăciri românești, de Dan Alexe
3. Noi vorbim, nu gândim: Noua colecție de perle românești, Radu Paraschivescu
HUMANITAS FICTION
1. Supunere, Michel Houellebecq
2. Orizontul, Patrick Modiano
3. Jocul Ripper, Isabel Allende
Editura ALL
1. Cum să te îndrăgostești, de Cecelia Ahern
2. Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui, de Robert K. Massie
3. Exploratorii, Erin Hunter, Vol. 1 – Începutul aventurii, Vol. 2 – Lacul Marelui Urs
Editura CORINT
1. Tărâmul viselor, o aventură în culori cu animale şi mii de flori, ilustrată de Millie Marotta
2. Carol al II-lea: Regele trădat, de Lilly Marcou
3. ISIS: Califatul terorii, de Loretta Napoleoni
Editura LITERA
1. Sticletele, de Donna Tartt
2. Capitalul în secolul XXI, de Thomas Piketty
3. Lean In. Femeile, munca și voința de a conduce, scrisă de Sheryl Sandberg
Editura NEMIRA
1. Lumea de gheață și foc, de George R.R. Martin
2. Noroi, transpirație și lacrimi, de Bear Grylls
3. Viața de poveste a lui A.J. Fikry, de Gabrielle Zevin
Editura PUBLICA
1. Scurtături inteligente, de Shane Snow
2. Pași mici, schimbări mari, de Caroline Arnold
3. O lume ieșită din minți. Revoluția creativă a educației, de Sir Ken Robinson
Editura TREI
Ficțiune:
1. Fata din tren, de Paula Hawkins
2. Personal, de Lee Child
3. Oona & Salinger, de Frédéric Beigbeder
Non-ficțiune:
1. Corespondenţa Freud – Jung, de Sigmund Freud şi C. G. Jung
2. Despre arta fericirii, de Christophe André
3. Ghidul DSM 5 pentru clinicianul inteligent, de Joel Paris
Audiobook-urile n-au lipsit nici ele de la târg, fiind reprezentate de editurile Humanitas Multimedia și Casa Radio. În cazul primei edituri, cele mai căutate titluri au fost: Aforismele tranziției, de Radu Paraschivescu, în lectura lui Andrei Pleșu, Levantul, de Mircea Cărtărescu, în lectura autorului Codul bunelor maniere astăzi, de Aurelia Marinescu, în lectura autoarei, iar de la CASA RADIO publicul a căutat cel mai mult Cei doi orfelini, de Giugaru & Birlic, Moment poetic, de Florian Pittiş și Noapte bună, copii! Poveşti şi povestiri româneşti (6 CD-box).

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Petre Nicolae a plecat în Germania și e de negăsit. Familia a alertat poliția

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a plecat de acasă, din Biertan, fără...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect