Zeci de ore de audiții muzicale din opere celebre interpretate de concurenți din 18 țări și recitaluri susținute de muzicieni consacrați vor putea fi ascultate de sibieni de luni și până duminică, în cadrul unei ediții aniversare a Festivalului-Concurs de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch”.
Ceremonia de deschidere, programată luni, 6 iulie, la Sala Thalia, va fi urmată de un recital al primului laureat al concursului, Slavomir Zaranok (Belarus), câștigătorul ediției din anul 1995.
Anul acesta, la concurs particpă 59 de concurenţi din 18 ţări de pe întreg mapamondul, un număr mult mai mare decât în anii trecuți, când erau înscriși maxim 40 de concurenți. Cei mai mulți concurenți sunt la categoria C, între 17 și 30 de ani, unde numărul s-a dublat comparativ cu anii precedenți.
„
Concursul s-a dezvoltat foarte mult în ceea ce privește participarea la categoria C, lucru care ne bucură. Este o categorie de vârstă ce presupune programe muzicale consistente și serioase – 30 de minute pentru fiecare concurent înseamnă ceva. Va fi o misiune dificilă pentru juriu să aleagă din acest număr important de participanți pe cei mai buni”
, a declarat Ioan Bojin, directorul Filarmonicii Sibiu.
Concursul Festival Carl Filtsch este deschis tinerilor muzicieni din toată lumea, fiind structurat pe 3 categorii de vârstă: categoria A – copii până în 12 ani, la care participă 12 concurenți din România, Ucraina și Bulgaria; categoria B – copii între 12 și 16 ani, 11 concurenți din România, Serbia, Moldova, Bulgaria și Rusia; categoria C – tineri între 17 și 30 de ani, 36 de concurenți din România, Japonia, Ungaria, Moldova, Rusia, Canada, Ucraina, Bulgaria, Taiwan, Polonia, Cipru, Belarus, Coreea, SUA, China și Italia.
În premieră, anul acesta a fost editată o lucrare completă ce conține lucrările de pian scrise de Carl Filtsch, broșură pe care o vor primi toți concurenții.
„Dacă încercăm să facem un bilanţ al tuturor ediţiilor desfăşurate de-a lungul anilor, între 1995-2015, putem privi retroactiv, cu o deosebită satisfacţie, evoluţia, eficienţa şi succesele îmbucurătoare obţinute”
a declarat prof. Peter Szaunig, preşedintele juriului şi co-fondator al acestui concurs.
Pentru participanţii grupelor A şi B concursul se desfǎşoară într-o singurǎ etapǎ. La grupa A, durata totală a programului trebuie să aibă între 10 și 15 minute, la grupa B între 20 și 25 de minute. În schimb, la categoria C există 2 etape – prima de aproximativ 20 de minute, iar a treia de 30 de minute. Cerința obligatorie pentru toți participanții concursului este ca în program, pe lângă opere muzicale la alegere, să interpreteze cel puțin o compoziție de Carl Filtsch. Potrivit regulamentului, programul tuturor categoriilor de vârstǎ trebuie interpretat fără partitură. Competitorii vor prezenta juriului partiturile lucrǎrilor interpretate, inclusiv cele ale creaţiilor proprii. Premiile totale ale concursului sunt în valoare de aproximativ 10 000 de euro. Câştigătorul premiului I la Categoria C va fi programat în stagiunea de concerte a Filarmonicii de Stat Sibiu şi va avea posibilitatea să susţină recitaluri în Germania şi Italia.
Din juriul festivalului-concurs fac parte Peter Szaunig (Germania) – pianist și compozitor, Președintele juriului, Tatiana Levitina (Rusia) – profesor la Conservatorul Ceaikovski din Moscova, Daniela Andonova (Bulgaria) – profesor la Academia Națională de Muzică „Prof. P. Vladiguerov” din Sofia, Angela Brownridge (Marea Britanie) – pianist concertist, Vlad Dimulescu (România) – profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, Csiky Boldizsár (România) – profesor la Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj și Nadja Preissler (Germania) – profesor la Münchener Musikseminar.
Prima seară a manifestării are în program, după ceremonia de deschidere de la ora 19, un recital de pian al primului laureat al concursului, pianistul Slavomir Zaranok. Programul recitalului cuprinde lucrări semnate de Chopin, S. Yaranok şi F. Liszt. Muzician multilateral: pianist concertist, muzician de cameră şi compozitor, Slavomir Zaranok a fost studentul lui Vladimir Kuzmenko la Minsk şi al lui Bernd Goetzke în Hanovra. Vladimir Krainev i-a apreciat „perfecta stăpânire a mijloacelor tehnice” și, dincolo de acestea, intensitatea exprimării care caracterizează măiestria sa pianistică. Această apreciere a fost, apoi, împărtășită de juriul Concursului „Carl Filtsch” din România, unde Slavomir Zaranok a fost triplu laureat: Premiul I pentru pian, premiu pentru propria compoziţie şi Premiul Publicului. Intrarea pentru acest eveniment este liberă.
Seara de marţi, 7 iulie 2015 propune publicului sibian o întâlnire cu Cvartetul Enescu (Franţa) alcătuit din Constantin Bogdănaş (vioară I), Florin Szgeti (vioara II), Vladimir Mendelssohn (violă) şi Dorel Fodoreanu (violoncel). Evenimentul va avea loc la Sala Festivă a Bibliotecii Astra Sibiu cu începere de la ora 19 iar programul cuprinde cvartete de coarde de A. Dvorak şi F. Schubert. Preţul unui bilet pentru acest recital este de 16 lei. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de Bilete a Sălii Thalia, de luni până joi, între orele 12-16. Informaţii la tel. 0735566486.
Editia a XX-a a Concursului-Festival International de Interpretare Pianistica si Compozitie Carl Filtsch va avea loc în perioada 6-12 iulie 2015. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.
PROGRAMUL COMPLET
Luni 6 iulie 2015, ora 19.00, Sala Thalia – Deschiderea Festivalului
Recital de pian
Slawomir Saranok
În program: F.Chopin, F.Liszt
Intrare liberă
• Marti 7 iulie 2015, Biblioteca Astra Sibiu, Sala Festivă – Recital cameral Cvartetul Enescu (Franţa)
Constantin Bogdănaş – vioara I
Florin Szigeti – vioara II
Vladimir Mendelssohn – viola
Dorel Fodoreanu – violoncel
În program: lucrări de W.A.Mozart, A.Dvorak, F.Schubert
Pret bilet: 16 lei
• Miercuri 8 iulie, ora 19.00, Sala Oglinzilor (FDGR) – Recital cameral
Solişti: Horia Văcărescu – vioară
Chiho Tsunakawa – pian (Japonia)
În program: G.Pugnani, L.van Beethoven, H. Wieniawski, C.Filtsch, C.Franck
Pret bilete: 16 lei
• Joi 9 iulie 2015, ora 19.00, Teatrul Gong – Recital cameral
Maxim Quartet
Horia Maxim – pian
Mihaela Anica – flaut
Fernando Mihalache – acordeon
Săndel Smărăndeanu – contrabas
În program: A. Ponchielli, A. Glazunov, P. Constantinescu, T. Olah, D. Dediu, E.
Doga, I. Stravinski, G. Faure
Pret bilet: 16 lei
• Duminică 12 iulie 2015, ora 19.00, Sala Thalia
Închiderea Festivalului
Decernarea premiilor – Gala laureaţilor
Intrarea liberă
ZILNIC, DE MARȚI PÂNĂ SÂMBĂTĂ, SIBIENII POT INTRA GRATUIT LA CONCURSUL „CARL FILTSCH”, LA SALA THALIA, ÎNTRE ORELE 10-18.