17.9 C
Sibiu
miercuri, iulie 9, 2025

Lansarea colecției „Sibiu – Lumini și nuanțe” – un tânăr cu un talent special

Cele mai citite

Pentru persoanele cu dizabilități, accesul real la artă este restrâns datorită posibilităților reduse ale acestora de finanțare sau autofinanțare. Lipsa de interes a comunităților de a integra, accepta și promova diversitatea, precum și mentalitatea colectivă de discriminare a celor cu dizabilități psiho-sociale, complică și mai mult existența celor din urmă.
Asociația Spitalului de Psihiatrie dr.Gheorghe Preda din Sibiu, ai cărei membri sunt permanent preocupați de promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale a organizat editarea și lansarea unui album de grafică, ce reunește lucrările unui foarte tânăr artist special, Gabriel Popa. Proiectul a fost acceptat spre finanțare de Administrația Fondului Cultural Național, în sesiunea a III-a 2015, în aria tematică patrimoniu cultural imaterial și/sau intervenție culturală, a cărei prioritate de finanțare a reprezentat-o accesul la cultură.
Gabriel Popa are paisprezece ani, este elev și suferă de o tulburare gravă din spectrul autist, însă acest lucru nu îl împiedică să comunice prin desen, creațiile sale fiind de o reală complexitate, uimitoare în detaliu, perspectivă și viziune. Colecția, ce poartă titlul „Sibiu – Lumini și nuanțe” cuprinde grafici în tuș și creion, album ce va fi prezentat publicului în cadrul unei expoziții cu desenele originale regăsite în album. Textele sunt editate și în limba engleză, pentru ca albumul să bată la porțile organizațiilor de profil din Europa. Ediția a fost îngrijită cu dragoste și respect de cunoscutul artist plastic sibian Niu Herișanu. În cadrul proiectului a fost realizată și o broșură cu informații importante pentru părinții ai căror copii au fost diagnosticați cu autism. Nu mai puțin de 50 de organizații neguvernamentale din toată țara, specializate în recuperarea și integrarea copiilor cu autism vor primi în dar câte un exemplar al albumului, în semn de solidarite și recunoștință din partea autorului, Gabriel Popa, ambasador al speranței pentru miile de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist din România.
Albumul „Sibiu – Lumini și nuanțe” reprezintă un manifest pentru incluziune, un apel pentru societate la adresa conștientizării potențialului și talentului dovedite de cei marginalizați prin diagnostic.
Lansarea albumului va avea loc vineri, 13 noiembrie, la ora 17.30. evenimentul fiind găzduit de Biblioteca Județeană Astra, în Corpul B situat pe str.G.Barițiu nr.5.
Asociația Spitalului de Psihiatrie Dr.Gh.Preda din Sibiu (ASPPS) este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2010, ai cărei membri fac parte din personalul medical și nemedical al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu. Misiunea asociației este de promovare a sănătății mintale, destigmatizarea persoanelor care suferă de tulburări psihice şi integrarea lor în comunitate.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

O echipă completă dedicată sănătății tale

Într-o lume în care medicina evoluează rapid, Clinica Arcada din Sibiu rămâne un reper al profesionalismului, al tehnologiilor de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect