Dominique Simionescu și Bianca Nedelcu au reprezentat Sibiul în Ruse, Bulgaria la Festivalul Internațional de Muzică „Northen Lights –Severno Sinanie”. Fetele s-au întors victorioase, Andreea obținând premiul special al juriului la categoria 10-13 ani, iar Dominique premiul 1 la categoria 14-17 ani, ea fiind cea mai mică din grupă. Ambele fete sunt pregătite de profesorul Claudiu Nicolae Botoroagă, iar în Bulgaria au fost însoțite de Daniel Vecsei, directorul Palatului Copiilor din Sibiu. „Am fost primiți foarte bine, iar fetele au fost foarte apreciate, de asta au obținut și distincții deosebite. Au fost două zile de competiție și una de gală. Concursul în sine a fost foarte greu. Concurența a fost mare, iar participanții foarte talentați”.
La festival au participat 50 de concurenți din Bulgaria, Rusia și România, nivelul competiției fiind foarte ridicat. Pentru fiecare grupă de vârstă s-au dat câte un premiu întâi, doi și trei, două mentiuni și trei premii speciale.
Palmares premii Dominique anul 2015
Marele Trofeu –Festivalul Sulina
Trofeu Grupă – Festivalul Internațional „Pentru voi Muguri Noi” – Mihaela Runceanu –Buzău
Trofeu Grupă –Festivalul „Un talent înnăscut – Rm Vâlcea
Premiul 1 Festivalul Batca – Drăgășani
Premiul 1 Festivalul Junior Fest – Brașov
Premiul 1- Festivalul Universul Copilăriei – Sebeș
Premiul 3 – Festivalul Armonia Cluj Napoca
Palmares premii Andreea Bianca
Premiul 2 – Festivalul Internațional „Pentru voi Muguri Noi” – Mihaela Runceanu – Buzău
Premiul 3 – Festivalul „Un talent înnăscut – Rm Vâlcea
Premiul 1 Festivalul Batca – Drăgășani
Premiul 1- Festivalul Universul Copilăriei – Sebeș
Premiul 1 – Festivalul Ritmurile Copilăriei – Alba Iulia
Premiul 2 – Festivalul Internațional HermannstadtFest – Sibiu