Comuna Nocrih este cel de-al treilea popas al caravanei Zilelor Culturale ale Județului Sibiu în perioada 5-6 octombrie, manifestare care s-a mai desfășurat în această toamnă în Țara Oltului și Mărginimea Sibiului. Tot pentru celebrarea tradițiilor de pe Valea Hârtibaciului vor mai avea loc evenimente cultural-artistice și în alte localități precum Roșia, Marpod, Alțâna sau Ruja ( sat aparținător orașului Agnita).
Sibienii şi turiştii vor fi întâmpinaţi pe Valea Hârtibaciului cu muzică clasică şi muzică de fanfară, expoziţii de fotografii, de desene, jucării din fructe de pădure, filme documentare, spectacol de teatru, biblioatelier pentru copii, cerc de acordeon şi atelier de pictură şi, bineînţeles, cu mult apreciatele spectacole folclorice.
Iubitorii cântecului şi jocului popular îi vor putea asculta duminică, 6 octombrie, de la ora 13, la Căminul Cultural din Nocrih pe îndrăgiţii interpreţi Mariana Anghel, Nineta Popa, Carmen Popovici Dumbravă, Veta Biriş şi Aurel Tămaş, alături de dansatorii şi soliştii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.
Ziua Fermierului la Roşia
Sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 13, la Casa de Cultură şi Sport din comuna Roşia, în cadrul Zilelor Culturale se va sărbători Ziua Fermierului, eveniment ajuns la ediţia a XII-a. Cei prezenţi pot vizita expoziţia de animale, utilaje, furaje şi produse agricole şi pot cumpăra din recoltele toamnei direct de la producători. Programul artistic îi va avea ca protagonişti pe membrii Ansamblului Cindrelul-Junii, dar şi pe elevii Şcolii Generale din Roşia, Nou, Daia şi Caşolt, precum şi elevii Şcolii Populare de Arte „Ilie Micu”.
Dansul generaţiilor la Ruja
Duminică, de la ora 14, la Căminul Cultural din Ruja, va avea loc cea de-a X-a ediţie a manifestării „Dansul Generaţiilor”. Vor urca pe scenă Ansamblul Folcloric al Şcolii cu clasele I-VIII G.D.Teutsch, formaţia de teatru a Colegiului Tehnic “AT Laurian “ Agnita, Formaţia de dansuri de la Clubul Elevilor Agnita, Taraful Casei de Cultură, Soliştii vocali ai Casei de Cultură, Grupul vocal al Şcolii Populare de Artă „ Ilie Micu „- clasa externă Agnita, Ansamblurile folclorice „Hârtibaciul” şi „Cununa” ale Casei de Cultură, Corul Asociatiei “Sf. Nicolae” Agnita şi Asociaţia „Breasla lolelor”.
Excursie „Drumul naturii pe Valea Hârtibaciului”
Întrucât ediţia de toamnă a Zilelor Culturale ale Judeţului Sibiu are drept scop şi promovarea atracţiilor turistice, sibienii sunt invitaţi duminică la o excursie pe Valea Hârtibaciului, cu pornire la ora 9 din parcarea de la Sala Thalia şi opriri la Cornăţel, unde se pot plimba cu ciclodezina, la Nucet, unde li se pregăteşte un picnic bio, la Nocrih, Marpod, cu vizitarea unei ferme de bivoli, şi Ilimbav, atracţia turistică fiind biserica din lemn. Sosirea la Sibiu va fi în jurul orei 22. Costul acestei excursii este de 75 lei/persoană.
Zilele Culturale ale Județului Sibiu este un eveniment inițiat de Consiliul Județean Sibiu, programul cultural fiind asigurat prin instituţiile de cultură aflate în subordine (Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Biblioteca Judeţeană ASTRA, Filarmonica de Stat Sibiu, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul Junii Sibiu, la care se adaugă partenerii în acest proiect: Universitatea Lucian Blaga, Palatul Copiilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Camera Agricolă).
„Cunosc foarte bine Valea Hârtibaciului pe care am străbătut-o în lung şi în lat timp de 8 ani, pe durata celor două mandate de deputat şi cred că aici este un mare potenţial cultural şi turistic, care trebuie pus în valoare. Cred că Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu, cel mai amplu proiect cultural al Consiliului Judeţean Sibiu, este un punct de pornire pentru relansarea economică a acestei zone şi pentru promovarea obiectivelor turistice, a meşteşugurilor tradiţionale, a cântecului şi jocului popular de pe Hârtibaci”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Ioan Cindrea.