Sibienii și turiștii care vizitează Valea Hârtibaciului au ocazia să viziteze, începând din această lună, un nou obiectiv cultural, realizat de preotul Petru-Cosmin Dănilă, din Retiș, cu gândul la protejarea valorilor culturale ale satului și dornică să pună la dispoziția tinerilor și vârstinicilor o veritabilă lecție de istorie.
Preotul din Satul Retiș a reușit să adune de la localnici obiecte tradiționale, pe care le-a aranjat într-o expoziție în fosta școală a satului, refăcută complet cu sprijinul autorităților locale. Expoziția Țărănească Sfântul Andrei Șaguna a fost inaugurată pe 21 iunie, în Retiș și poate fi vizitată de toți cei care doresc să descopere frumusețea unei colecții unice de istorie și artă populară.
„Am readus în Valea Hârtibaciului, zona în care liniștea te face să crezi că lumea a stat în loc, un pic din trecutul localnicilor, o bucată de istorie vie, pe care o expunem în vechea școală din sat, o școală care datează încă de pe vremea Mitropolitului Andrei Șaguna”, spune preotul Petru-Cosmin Dănilă. „Prin acest muzeu, îmi doresc să scot satul din „izolarea cronică” și sper ca Retiș să devină un reper cultural și de interes pentru cât mai mulți oameni.”
Colecția etnografică-istorică realizată de părintele Dănilă se numește Expoziția Țărănească Sf.Andrei Șaguna, fiind apreciată de acesta ca „un muzeu și un loc care să ne readucă în suflet obiceiurile străbune, atât de frumoase și de pierdute în negura timpului.”
Dincolo de încărcătura sentimentală, firească pentru cel care s-a ocupat de strîngerea exponatelor acestui veritabil muzeu al țăranului, este indiscutabilă valoarea istorică a obiectelor expuse, pentru zona Retișului și pentru județul Sibiu.
„M-am ocupat în mod special să recuperez, să protejez și să pun în valoare tot ceea ce înseamnă mărturie de viață în acest colțișor de țară. Îmi doresc, prin înființarea expoziției, să le arătăm retișenilor ce patrimoniu cultural bogat au”, a mai spus preotul Petru-Cosmin Dănilă, la inaugurarea expoziției.
Colecția impresionantă de obiecte casnice, meșteșuguri și port tradițional ce poate fi admirată în Expoziția Țărănească Sf Andrei Șaguna este organizată pe zone tematice: a fost realizat un colţişor pentru obiectele legate de tors, unul pentru uneltele legate de curăţenie corporală, unul pentru viaţa de zi cu zi. Lângă patul aranjat, în partea centrală a sălii, a fost aşezată masa, în spatele căreia se află icoane foarte vechi.
Alăturat de această expoziție va fi inaugurată și sala de protocol, un centru cultural al satului, care va avea scopul de a facilita dialogul, catehezele și nu în ultimul rând acela de a strânge la un loc la zile de sărbătoare pe oamenii satului.
”Vreau să le mulțumesc retișenilor pentru implicare, pentru că tot ceea ce veți vedea în această expoziție în mare parte se datorează lor, cei care au donat obiecte personale cu valoare culturală și istorică. Toată inițiativa a fost realizată fără niciun sprijin sau control profesional, calitatea expoziției fiind foarte variată. Îmi doresc ca această colecție să devină un loc de păstrare a moștenirii culturale”, a mai spus părintele Dănilă.