3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

A început Astra Film Festival! Subcarpați a deschis ediția din acest an

Cele mai citite

Cea de a 27-a ediție Astra Film Festival a debutat în fața a aproape 500 de spectatori, care au venit vineri seară la Scena de pe Lac din cadrul Muzeului Astra. Gala, care a avut în prim-plan regulile de siguranță și distanțare socială, a fost deschisă de actorul Marius Manole, iar trupa Subcarpați a oferit publicului o experiență mult așteptată.

 
În cuvântul de bun venit, directorul fondator al festivalului, Dumitru Budrala, a arătat că, în contextul noii realități, din care fac parte distanțarea socială și toate măsurile de protecție care ne-au intrat în reflex, în rutină, Astra Film Festival 2020 inventează și reinventează, „astfel încât publicul, pe care îl respectăm până la iubire necondiționată, să nu simtă că ar fi vorba despre o ediție-constrângere, ci dimpotrivă despre una foarte creativă”.
Documentarul e fain și contează la Astra Film Sibiu din 1993”, a spus Marius Manole în prezentarea făcută pentru actuala ediție a festivalului de la Sibiu. „Dacă v-ați plictisit să vedeți filme online, iată că din 4 până în 13 septembrie ne înarmăm cu mască și cu umbrele și ne uităm la film documentar pe marile ecrane, sub cerul liber. Sunt 10 seri de film, 8 locații și 50 de filme”, a adăugat Marius Manole.
Mă bucur mult că există la noi un eveniment de o asemenea amploare și atât de longeviv,  care face cinste Sibiului și țării”, a declarat Christine Manta-Klemens, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
După apusul soarelui, a venit rândul celor din trupa Subcarpați „să dea foc scenei” cu un concert demn de o noapte mare. „N-am mai fost la un concert de anul trecut”, comentau spectatorii.
Programul de astăzi
A doua zi de festival continuă sâmbătă, de la 16, cu filmul „Între lumi” (Maria Cinar-Jigan), cu sesiune Q&A la final, urmat de „Reflexii în Est” (Andreea Cristina Borțun) – Amfiteatru, Muzeul Astra. După fiecare film, e organizată o sesiune Q&A. Urmează Expo talk  „Identități feminine în ruralul sudic românesc” cu regizoarea Andreea Borțun și Mihaela Miroiu, la Case de demult.
De la ora 18, va fi difuzat la Târgul de țară filmul „August 23 1944/2019” (Andra Tarara, David Schwartz, Roland Ibold), urmat de Q&A, iar de la ora 20:00 vor fi două evenimente în paralel: „Lumea văzută de Amazon” (Thomas Lafarge și Adrien Pinon), la Terasa cu flori – Centrul Cultural „Ion Besoiu”, respectiv „Povestea lui Fatat”(Ibrahim Harb), film proiectat pe un ecran uriaș amplasat între mori de vânt – vizionare din bărci care plutesc pe lac.
Programul complet Astra Film Festival On Air, aici: astrafilm.ro/program-2020/
Proiecțiile și evenimentele din cadrul AFF 2020 se vor desfășura în opt locații: Scena de la Lac, Târgul de țară, Între Mori de Vânt, Pavilionul de Joc, Amfiteatru și Casele de demult (toate aflate în interiorul Pădurii Dumbrava – Muzeul Astra), respectiv la Terasa cu flori – Centrul Cultural „Ion Besoiu” și în Piața Mică din centrul istoric al Sibiului. 
 
Biletele pentru AFF2020 sunt puse în vânzare online pe https://www.astrafilm.ro/bilete-la-astra-film-festival-2020/ și pe https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival și vor fi disponibile la casieriile AFF începând de vineri, 4 septembrie, la intrarea în Muzeul Astra (str. Pădurea Dumbrava 16), respectiv de sâmbătă, 5 septembrie, în Piața Mică nr 11 (la intrarea în sediul Astra Film) și la Centrul Cultural Ion Besoiu (str. E. Cioran 1-3) – doar pentru filmele programate la Terasa cu flori.
Filmul de prezentare a festivalului: https://youtu.be/w9J64oQxIC0
Astra Film Festival 2020 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.
Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect