18.2 C
Sibiu
luni, aprilie 21, 2025

A început Postul Sfintelor Paşti

Cele mai citite

Postul Paştelui are o durată de 7 săptămâni “de pregătire şi aşteptare” a întâlnirii cu Hristos, perioadă în care sufletul şi partea spirituală sunt pe primul plan. Anul acesta, credincioştii ortodocşi sărbătoresc Paştile în data de 5 mai.

Cele  7 săptămâni de post reprezintă câte o treaptă spre Învierea Domnului

“Postul Sfintelor Paşti este cea mai frumoasă perioadă din anul bisericesc, cea mai intensă şi cea mai eficientă pentru fiecare credincios. Postim în primul rand prin renunţarea la anumite alimente care ne hrănesc mult mai mult decât e necesar.

Mâncarea de post este o hrană care pune trupul sub suflet, lasă sufletul să iasă deasupra, partea spirituală depăşind-o pe cea fizică sau biologică.”, spune ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

Potrivit mitropolitului, fiecare din cele 7 săptămâni reprezintă o treaptă în pregătirea spirituală spre punctul final, Învierea Domnului, postul fiind o călătorie alături de Hristos. Astfel, pe lângă efortul de renunţare la unele dintre bucuriile şi plăcerile îngăduite lumii acesteia, în perioada postului trebuie să facem o cercetare a întregii noastre fiinţe, pregătindu-ne pentru momentul tainei împărtăşaniei. 

 „Din punctul de vedere al valorii acestui post, dacă punem accentul numai pe  restricţia pe care o impune din punct de vedere alimentar, n-am rămas decât la un folos trupesc. De fapt, este un act de jertfă, pe care îl facem fiecare, dorind să îi oferim Mântuitorului Hristos o ofrandă. Dacă ţinem şi postul ochilor, nu doar alimentar, adăugăm şi sporim bucuriile spirituale”.

ÎPS Laurenţiu Streza: Dacă pătimirile Domnului  le aşteptăm cu surle şi cu distracţii toată noaptea, atunci degeaba spunem că suntem o ţară creştină

Mitropolitul Ardealului a ţinut să precizeze că spovedania şi împărtăşania doar o dată pe an, înainte de Paşti, nu sunt suficiente, de aceea este necesar ca oamenii să fie receptivi la tainele şi rânduielile bisericeşti pe tot parcursul anului. În plus, mitropolitul face apel la patronii de baruri şi discoteci să ţină închise aceste localuri în noaptea de Înviere, dacă vor „să nu dea socoteală dincolo”.

“Dacă aceşti oameni care profită tot timpul anului după slăbiciunea unora sau după dorinţele unora, mă refer la proprietarii de astfel de locaţii, dacă cred că vor câştiga enorm de mult şi în Noaptea Învierii, atunci vor da socoteală dincolo. Pentru că, dacă noi am încerca să impunem legal, nu ar fi niciun merit pentru ei, dacă ar închide, dar dacă ei, de bună voie, ar închide, ar fi un pas, un merit al lor, pentru că ar recunoaşte că e Ziua Învierii sau Săptămâna Patimilor. Dacă pătimirile Domnului noi le aşteptăm cu surle şi cu distracţii toată noaptea, atunci degeaba spunem că suntem o ţară creştină”, a declarat într-o conferinţă de presă, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza.

Postul Paştilor este cel mai aspru post rânduit de biserică, fiind prevăzute zile de post negru şi având doar două dezlegări la peşte: de Bunavestire şi de Florii.

 

 

Publicitate
Ultimele știri

Decesul Papei Francisc. Planuri funerare și ritualuri de rămas bun

Decesul Papei Francisc, îndrăgitul lider al Bisericii Catolice, a întristat întreaga comunitate mondială. Suveranul pontif, în vârstă de 88...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect