„A medita zilnic la moarte înseamnă a te concentra zilnic asupra vieţii”

Ofelia Popii, cştigătoare a premiului UNITER pentru rolul Mefisto din Faustul lui Purcărete, reuşeşte, în fiecare rol al său să şocheze, să atragă, să stârnească controverse şi să pună pe jar inimile, nu doar ale părţilor masculine din publicul său, ci şi ale doamnelor iubitoare de teatru. La finalul unei piese recent susţinute pe scena Teatrului Radu Stanca, lumea a ovaţionat actorii, dar în special aclamată a fost ea: O – felia de talent, de putere, pasiune, frumuseţe şi multe, multe trăiri interioare. Singurele cuvinte pe care le-am auzit la finalul piesei Breaking The Waves sau Viaţa Binecuvântată a lui Bess (arhicunoscută, dar care a primit o identitate aparte datorită actorilor sibieni) au fost: „excelentă e tânăra asta, aş vrea să mor uitându-mă la ea cum joacă”. Uimirea mea şi mai mare a fost să văd că acele cuvinte de laudă au ieşit de pe buzele unei doamne în vârstă, adresându-se nepoatei sale. În continuare merită spusă povestea ei, a Ofeliei, micuţa fărâmă plină de talent şi strălucire. Iar când într-o persoană se ascund atâtea virtuţi, este imposibil să nu răspândească în jurul său o aură de lumină, cu care să acapareze măcar pentru câteva secunde, minute, ore, privirile şi sufletele celor prezenţi. Succesul este o călătorie, nu o destinaţie Despre admiterea la Facultatea de Teatru din Cluj, Ofelia Popii, deşi povesteşte pentru a nu ştiu câta oară, de fiecare dată se surprind cu totul şi cu totul alte momente: „Eram cu un prieten, Gusti, plecasem de-acasă fără voia părinţilor mei, care vroiau să termin o facultate mai „sigură” pentru viitorul meu. Am ajuns seara în Cluj, din Bucureşti, unde picasem admiterea, am dormit în parc, pe o bancă. Dimineaţa am mers să mă înscriu şi eram destul de obosită şi ameţită, am fost „muştruluită” de un asistent pe motiv că „veniţi toţi ameţiţii şi inculţii să daţi la facultatea asta” (întrebasem cine ia clasa). Rămaşi amândoi fără bani, după achitarea taxei, ne plimbam prin oraş gândindu-ne dacă să sunăm acasă sau nu. După încă o noapte pe o bancă la Matei Corvin, am fost luaţi de o bătrânică la ea acasă. Pe perioada admiterii, a mai adăpostit încă doi prieteni de-ai mei din Arad, să-i dea Dumnezeu sănătate. După prima probă, am fost trimisă de comisie (nu ştiu de ce) să mă rad în cap. Mi-a împrumutat bani o fată care a picat examenul. Pe scurt, am revenit acasă cheală şi slabă ca un ţâr. Dar se pare că a meritat. Peste vreo două săptămâni am primit răspunsul: intrasem a doua la facultate”. Aceasta este povestea Ofeliei, a celei care urma să facă din actorie un stil de viaţă, armonios îmbinat cu tot ce înseamnă a trăi la cote maxime. Ofelia nu se vedea actriţă nici după ce a terminat facultatea de teatru, iar pentru prima dată când a spus cu voce tare „de-acum încep să fiu actriţă”, a fost după premiera „Experimentul Iov”, în anul 2003, „cam de-atunci, pe lângă distracţie, a intervenit şi conştientizarea unei responsabilităţi”, spune actriţa. Felii de viaţă şi un mare O în faţă Ofelia Popii, în jurul amintirilor legate de trecut, de studenţie, de planuri care priveau cariere, împlinite, neîmplinite, este „extrem de pozitivă şi exuberantă”. Tânjeşte după energia de atunci, iar în ceea ce priveşte cariera, niciodată nu a putut să se vizualizeze în vreun fel. Visele sale de atunci, sunt ca şi acum „în jurul evenimentelor concrete; dacă primesc vreun rol, visez împreună cu el”. Dacă nu s-ar fi realizat în teatru sau cel puţin dacă acesta nu-i ieşea în cale, Ofeliei i-ar fi plăcut să scrie, cel puţin aşa consideră acum. „Mie îmi place tare mult cum se îmbină vieţile mele şi îşi lasă timp să trăiască, punându-se în valoare reciproc. Viaţa mea este exact cum îmi place”, spune actriţa, „îmi place să le fac pe toate, inclusiv să fiu fată de casă”. Iar acest lucru se datorează faptului că reuşeşte să facă din viaţa publică o viaţă privată şi invers, excelând în „jonglatul” printre diversele activităţi care-i definesc o zi din existenţă. Dacă ar avea lumea la picioarele sale şi ar putea să-şi pună o dorinţă în fiecare secundă, actriţa Ofelia Popii, nu şi-ar dori altceva în afară de sănătate pentru ea şi cei dragi, iar mai apoi ar vrea să fie puţin mai înţeleaptă şi mai darnică. Artele nu pot exista fără inocenţa inimii şi violenţa sentimentelor Pentru actriţa Ofelia Popii, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este „un prilej de a întâlni artişti de calitate prin creaţiile lor”, iar teatrul pentru ea simbolizează un strict necesar, fără de care nu ar putea trăi în momentul de faţă: „Aş încerca să mă exprim altfel, probabil. Cu siguranţă mi-ar fi foarte greu fără teatru”. Deşi toţi oamenii visează şi conştientizează imposibilitatea realizării unor visuri, iubita actriţă care înfloreşte scena Teatrului Naţional Radu Stanca consideră că „sunt încă tânără, sper să îmi împlinesc visurile încă neîmplinite. Unul dintre ele ar fi să zbor”, aşa cum declara în cadrul unui interviu precedent „visez că dorm pe o aripă de înger”. Nostalgia copilăriei o trăieşte destul de intens: „a fost atât de bine să fii copil”, spune Ofelia, iar de la viaţă nu vrea nimic altceva decât TOT: „vreau tot de la viaţă”, tot ce aceasta îi poate oferi, actriţa este gata să ia cu o sete de nedescris. Firul care se întinde de la rolurile pe care de atâta timp le interpretează şi până la ea se numeşte curiozitate şi atracţie totală: „Pur şi simplu mă interesează. Vreau să le cunosc. Personajele puternice, foarte bine scrise, îşi cer dreptul la viaţă. Nu doar eu merg spre ele, şi ele vin spre mine, şi ele întind mâna. Le înţeleg şi atunci îmi înţeleg mai bine şi propria viaţă”. Toate faptele mari realizate în lume încep în imaginaţie Cărţile preferate ale Ofeliei sunt ,,Crimă şi pedeapsă” şi ,,Demonii” ale lui Dostoievski, „Maestrul şi Margareta” a lui Bulgakov, pe lângă multe altele. I-ar plăcea să facă „sport, să îşi ia timp să picteze, să scrie, să călătorească mai mult, în Africa, de exemplu” şi speră ca teatrul să le dea celor care nu respiră prin porii creaţiei un motiv în plus să iubească viaţa, să fie mai buni, să înţeleagă mai multe. Rolurile sale preferate pe care le-a interpretat până acum au fost Mefisto, Lulu, Bess, Ofelia şi mai nou rolurile din recenta piesă Felii, care i s-a potrivit ca o mănuşă actriţei, cât despre toate aceste roluri şi intrigile pe care le stârnesc, ar trebui să nu le ratăm. Nimic nu pierdem savurând teatrul. Sibiul, Teatrul Naţional Radu Stanca pot ieşi cu fruntea sus peste tot în lume, mai ales dacă este vorba de talente, deoarece pe scena sibiană urcă şi prestează actori talentaţi, plini de viaţă şi de virtuţi, iar dovada vie a acestui lucru este însăşi Ofelia Popii, feliuţa de viaţă care a răsărit ca o stea în lumea teatrului. BIO: Nume complet: Ofelia Popii Data şi locul naşterii: 9 februarie 1978, Arad Ocupaţie: Actriţă Mihaela Anghel