5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Aproape 400.000 de vizitatori în Muzeul ASTRA, în 2021. Ciprian Ștefan: “2022 o să fie mult mai bun ca anul trecut!”

Cele mai citite

 Aproape 400.000 de sibieni și turiști din țară și străinătate au vizitat, anul trecut, Muzeul ASTRA. Într-un an greu, cu multe provocări din cauza pandemiei de coronavirus, instituția culturală muzeală din Sibiu a reușit să organizeze sute de evenimente ce au atras sute de mii de vizitatori. Potrivit conducerii Muzeului ASTRA, au avut loc peste 2.000 de acțiuni culturale în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021, ceea ce înseamnă o medie de cinci evenimente zilnic. Ciprian Ștefan, managerul Muzeului, a făcut, joi, un bilanț și a prezentat cifrele anului 2021, care arată o creștere a numărului de vizitatori față de 2020.
Muzeul ASTRA a înregistrat, anul trecut, 391.267 de vizitatori și beneficiari de programe culturale. Potrivit reprezentanților instituției, au fost cu 77.723 mai mulți ca în anul 2020.
În 2021, au avut loc ateliere meșteșugărești, târguri, demonstrații gastronomice și evenimente artistice. Toate acestea au implicat 586 de meșteri și creatori populari, care au avut ocazia să își prezinte creațiile în aceste vremuri pandemice. De asemenea, personalul de specialitate din Muzeul ASTRA a efectuat, anul trecut, cercetări de teren în 62 de localități, timp de 247 de zile.
„În ciuda tututor dificultăților, anul 2021 a fost unul rodnic pentru Muzeul ASTRA. Așa cum îi șade bine gospodarului, ne-am redaptat și ne-am văzut de treabă într-un mod responsabil, ca să putem oferi evenimente, servicii și programe culturale de calitate, Cred că numărul mare de vizitatori ne reconfirmă statutul de pol al culturii românești. Este drept că și mobilitatea oamenilor a fost una mai mare față de perioada anterioară, dar faptul că aproape 400.000 de vizitatori au ales Muzeul ASTRA ne motivează să continuăm misiunea noastră. Nu întâmplător, în 2021 am avut onoarea să fim cotați pentru a doua oară cu trei stele în Ghidul aniversar Michelin <România 500 de peisaje, destinații și experiențe> și să fim desemnați <Travelers Choice Award> de utilizatorii site-ului tripadvisor.com”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului ASTRA, în cadrul conferinței de presă.
Colecția de patrimoniu a Muzeului s-a îmbogățit
Anul trecut, peste 350 de obiecte etnografice au ajuns în colecția de patrimoniu a Muzeului ASTRA. De altfel, instituția a reușit să atragă patru proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și trei cu finanțare națională nerambursabilă.
Cifrele anului 2021, la Muzeul ASTRA, mai arată că au fost organizate 838 de activități de educație muzeală și interpretare patrimoniu, cu 178 mai multe față de anul 2020. În total, au participat la aceste evenimente 23.386 de persoane. Acestea s-au bucurat de ateliere de țesut, confecționat opinci, olărit, tâmplărie, împletit fibre vegetale și morărit, de ateliere gastronomice, interactive artistice, de trasee de tip quizz și căutare de comori.
Tot anul trecut, a fost finalizată și restaurarea picturii pe lemn din interiorul Bisericii din Vința, județul Alba, un monument expus în Muzeul din Dumbrava Sibiului.
Pentru 2022, conducerea Muzeului ASTRA își propune să organizeze mare parte din tradiționalele evenimente, dar să vină și cu manifestări culturale noi. „2022 o să fie mult mai bun ca anul trecut!”, a spus Ciprian Ștefan.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect