6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Arta lui Daniel Munteanu

Cele mai citite

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) Cine: Daniel Munteanu Ce: Expoziţia „Spirit Woods & Minutes” Unde: Primăria Sibiu, Sala Expo – Info Point, parter Când: 1-17 iulie 2011 Daniel Munteanu vine dintr-un domeniu în care tehnologia joacă un rol foarte important: grafica în 3D. Însă, pentru un grafician în 3D, chiar dacă e un element-cheie, tehnologia asigură doar canalul prin care comunică artistic, nefiind decât un instrument de care se foloseşte pentru a-şi pune în valoare imaginaţia. De câţiva ani buni, imaginaţia lui Daniel Munteanu şi-a găsit un alt mijloc de comunicare, renunţând la a crea locuri şi timpuri imaginare pe computer şi începând să lucreze cu obiectele prezente în natură. Întotdeauna voi ezita să numesc fotografii lucrările lui. Acolo e mult mai mult decât fotografie. Nu e simpla surprindere a unui moment sau a unui loc aşa cum se găsesc ele când ochiul artistului le survolează, nu e nici genul de fotografie regizată pentru a da impresia unei cosmetizări a realităţii, pentru a o „îmblânzi” sau a o face mai digerabilă în faţa celui care gustă arta, nu e nici fotomanipulare digitală. E vorba despre o specie aparte a fotografiei regizate şi cred că se poate vorbi chiar despre un stil personal. „Punerile în scenă” ale obiectelor miniaturale luate din natură – muşchi, ramuri, flori, pietre, scoarţă de copac, ace de brad care împânzesc fundalurile – vor să exprime mai mult decât o fac, de obicei, fotografiile regizate. Lucrările dezvăluie ceva din contemplarea specifică unui artist asiatic tradiţional, care aşterne cu minuţiozitate ceea ce observă în jurul lui, trecând totul prin bucuria unui ochi interior. Această atitudine e dublată de imaginaţia europeanului, care, prin faptul că obiectele aşezate şi fotografiate creează mici lumi posibile, invită privitorul să pătrundă după perdelele multiple de lumină. Suprapunerea aceloraşi imagini cu lumina căzând în unghiuri diferite creează un spaţiu magic. Expoziţia reuneşte două serii destul de diferite ca manieră de abordare, dar arhetipul arborelui cosmic e prezent în mai multe lucrări, sugerând drumul spre esenţa lucrurilor. Majoritatea sunt compoziţii centrale, urmărind simetria, iar atunci când încearcă asimetria, nu respectă întotdeauna „liniile de forţă” ale unei compoziţii. Însă, având în vedere tema pregnantă a arborelui ca axă a universului, el nu poate fi reprezentat decât „în centru”, pentru a da echilibru lumii create. Sibiul ar trebui să se simtă privilegiat de prezenţa în urbe a unui tânăr artist vizual ca Daniel Munteanu. Mihai Curtean

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect