Până la finalul lunii ianuarie, Asociaţia Colors face înscrieri pentru o nouă grupă de vârstnici, în cadrul programului ,,Zona de mişcare” din Sibiu. „Zona de mişcare” este un spaţiu nonconformist, destinat activităţilor de mobilizare, special creat pentru persoanele peste 55 de ani, care urmăreşte menţinerea unui stil de viaţă sănătos, prin practicarea cu regularitate a activităţilor de mişcare, menţinerea independenţei şi a autonomiei personale, creşterea gradului de socializare şi a implicării în comunitate. ,,Începând cu acest an, pe lângă gimnastica de întreţinere, dans şi activităţi nonformale, Asociaţia Colors a inclus în program ateliere creative, activităţi în aer liber şi oportunitatea de a lua parte la petreceri, excursii şi activităţi de voluntariat”, declară Claudia Popa, preşedintele asociaţiei. Activităţile sunt gratuite pentru vârstnicii care devin membri Colors şi se desfăşoară marţea şi joia, între orele 10-12, la Casa de Cultură a Studenţilor. În anul 2010, ,,Zona de mişcare”, a implicat în activităţile sale 48 de persoane din Sibiu, ele declarându-se încântate de posibilitatea de a se mişca organizat şi de a participa la activităţi alături de persoane similare lor. „Membrii Colors, dornici să facă mişcare, se pot înscrie completând un formular tip şi ataşând o copie după cartea de identitate şi o adeverinţă de la doctorul de familie care să indice că persoana este aptă pentru efort fizic moderat. Contribuţia lunară achitată de membrii Colors variază între 30 şi 50 de lei, în funcţie de implicarea lor în activităţi”, a declarat Claudia Popa, preşedintele Asociaţiei Colors. Pentru înscrieri şi alte informaţii vă rugăm contactaţi Asociaţia Colors, telefon 0745.052.151. (C.P.)
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș
Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...
Articolul precedent
Articolul următor




