2.4 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Astra Film Festival a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României

Cele mai citite

Președintele Klaus Werner Iohannis a acordat Înaltul Patronaj al Președintelui României celei de-a XXII-a ediții a festivalului internațional de cinema documentar de la Sibiu, Astra Film Festival. Acesta a declarat că „pentru a ne dezvolta ca societate, cultura trebuie să facă parte din viața noastră”.
Dumitru Budrala, fondatorul Astra Film Festival, a primit însemnele Înaltului Patronaj al Președintelui României, într-o ceremonie care a avut loc în data de 9 mai, în Salonul Ambasadorilor de la Palatul Cotroceni.

Am convingerea că, pentru a ne dezvolta ca societate, cultura trebuie să facă parte din viața noastră. Moștenirile culturale ne-au făcut cunoscuți și peste hotare, iar noi astăzi ne bucurăm de această bogăție pe care o avem. În semn de apreciere pentru contribuția pe care o au în promovarea culturii românești, am acordat astăzi Înaltul Patronaj al Președintelui României organizatorilor Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Sonoro – ediția a X-a, Festivalului Internațional George Enescu – ediția a XXII-a, Festivalului de Film ASTRA Sibiu – ediția a XXII-a și Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția a XXII-a

, a declarat șeful statului.
Anul acesta, Astra Film Festival va avea loc la Sibiu, între 5 și 11 octombrie 2015. Festivalul, recunoscut pe plan internațional ca una din produsele culturale de marcă ale României, este acel tip de festival care influențează societatea, fiind mereu în mintea și inima comunității.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FC Hermmannstadt-Unirea Sloboziaa. Trei goluri cât o poveste

Daniel DeleanuLa Slobozia, iarna nu vine cu poezie, ci cu un vânt drept, de câmpie, care îți intră în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect