1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Ateliere de dezvoltare personală prin actorie, la Biblioteca ASTRA

Publicitate

Cele mai citite

Dacă vă gândiți să încercați, chiar și pentru câteva momente, profesia de actor, cu tehnicile specifice artei, puteți alege o vizită la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu. Utilizatorii instituției pot participa la o nouă serie de ateliere de dezvoltare personală prin actorie.
Atelierele se adresează gratuit tuturor utilizatorilor înregistrați ai bibliotecii care doresc să experimenteze noi activități de învățare, să își cunoască potențialul de exprimare, relaționare și manifestare personală sau să își depășească emoțiile, cu ajutorul exercițiilor și tehnicilor specifice artei actorului.
Atelierele sunt organizate din inițiativa bibliotecarilor astriști de la Compartimentul Carte pentru Copii și Tineret și se desfășoară săptămânal, fiind structurate în două module de câte 16 întâlniri.
Conform BJ ASTRA, primul modul este structurat în două părți: în prima parte vor fi abordate tehnici de vorbire (dicție, pronunție, respirație, improvizație), de control emoțional și modalități de lucru în echipă, iar a doua parte propune studiul artei actorului prin intermediul textului dramatic al operei lui I.L. Caragiale. Al doilea modul de ateliere se axează pe interpretarea unor texte din opera marelui dramaturg englez William Shakespeare.
Întregul demers beneficiază de sprijinul actorului și muzicianului Lucian Dragotă (Școala New Talent), colaborator voluntar al Bibliotecii publice sibiene.
Cei interesați sunt invitați să se înscrie în grupele stabilite în funcție de categoria de vârstă: copii (9 – 13 ani); adolescenți (14 – 18 ani); adulți (peste 18 ani).
Numărul de locuri într-o grupă este limitat la 12 participanți, iar o sesiune durează 60 de minute.
Înscrierile la atelierele de dezvoltare personală prin actorie se realizează până în 15 martie, la sediul central al Bibliotecii (Str. George Barițiu, nr. 7, et. 1, Sibiu), prin completarea unui formular.
Programarea atelierelor (zile, intervale orare) va fi elaborată după finalizarea înscrierilor, în acord cu participanții înscriși și coordonatorul activităților. Locurile oferite participanților de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în cele trei grupe, sunt gratuite.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya