Ateliere interactive pentru copii și evenimente culinare sunt programate, în acest sfârșit de săptămână, în Muzeul din Dumbrava Sibiului.
Sâmbătă și duminică, aici, se va desfășura programul „Școala în satul tradițional”, între orele 10 – 14, în cadrul căruia copiii și elevii interesați vor avea ocazia să transforme lutul într-un obiect decorativ, utilizând roata olarului în cadrul unui atelier de olărit susținut de meșterul Marcel Tănase din localitatea Șișești, județul Mehedinți.
Tot atunci, la Muzeul ASTRA va mai fi organizat și un atelier de pictat mobilier traditional susținut de meșterul Daria Munteanu, premiată în cadrul Olimpiadei naționale „Meșteșuguri artistice tradiționale”.
Toate atelierele se desfășoară în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în zona Etno-Tehno-Parc, Școala din Ticera.
Participarea la ateliere este gratuită și se face în baza abonamentului sau a biletului de acces în muzeu.
Bucate pe alese, duminică
Duminică, 11 august, de la ora 12, va debuta cea de-a doua ediție a proiectului „Bun gust și diplomație”, un eveniment culinar care se va desfășura în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Inițiativa este organizată de Asociația „Sibiu 1191”, în parteneriat cu Muzeul ASTRA. Locația aleasă este poiana de lângă Târgul de țară din muzeu, un spațiu natural de aproximativ 3000 mp, unde zece echipe concurente vor găti la ceaun, cu foc de lemne, după rețete tradiționale reinterpretate, dar desprinse din multiculturalitatea românească.
Initiativa își propune să susțină proiectul „Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană”. Anul trecut, la prima ediție a acestui eveniment, au fost înregistrați 5.000 de vizitatori și degustători.