Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu vine în întâmpinarea publicului cu un fond deosebit de valoros aflat în custodia Compartimentului Colecții Speciale. Conform reprezentanților instituției, specialiștii acestei secții sunt direct implicați în valorificarea acestui fond, prin editarea de lucrări științifice și organizarea de întruniri și expoziții, înscriindu-se astfel în proiectul național de promovare a patrimoniului românesc la nivel european.
„În perioada actuală mai puțin obișnuită, determinată de contextul epidemiologic, bibliotecarii Compartimentului Colecții Speciale al bibliotecii continuă munca de cercetare și documentare necesară publicării de noi și inedite lucrări bazate pe documentele existente. Intenția este aceea de a oferi utilizatorilor accesul la fondul propriu, atât în mod tradițional, după încetarea stării de urgență, cât și în varianta electronică, prin accesarea catalogului on-line al bibliotecii. Concretizarea acestui deziderat constă în realizarea unei baze de date care să cuprindă, pentru început, înregistrarea electronică a cărților românești vechi aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Compartimentul Colecții Speciale deține un fond de peste 500 de cărți românești vechi (cărți de cult, cărți de istorie, calendare), cea mai veche fiind „Sbornicul slavonesc”, lucrare tipărită de Diaconul Coresi, la Sas-Sebeș, în anul 1580. Se realizează, astfel, descrierea științifică a informațiilor bibliografice și digitizarea volumelor, operațiuni care permit ulterior accesul liber la conținutul documentelor respective pentru utilizatorii interesați. În general, descrierea fizică a cărților vechi este foarte detaliată. Pe lângă datele bibliografice uzuale (autor, titlu, centru tipografic, an de apariție), fiecare înregistrare cuprinde însemnările foștilor proprietari, descrierea legăturii cărții, consemnarea eventualelor greșeli de paginație, alfabetul și limba în care a fost tipărită lucrarea respectivă, semnalarea ex-libris-urilor, a vignetelor, gravurilor sau ilustrațiilor. Aceste elemente particulare pot oferi detalii privitoare la sfera tematică, perioada istorică sau apartenența națională. Informațiile sunt deosebit de valoroase pentru istoria cărții românești vechi (până în anul 1830), și, prin extensie, a istoriei culturale a țărilor române”, spun reprezentanții Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu.
În luna mai, instituția va aniversa 125 de ani de la nașterea poetului, filosofului și dramaturgului Lucian Blaga și va comemora 55 de ani de la moartea fotografului sibian Emil Fischer, 75 de ani de la moartea istoricului Gheorghe Popa-Lisseanu și, respectiv, 85 de ani de la moartea episcopului Gheorghe Grigorie Comșa. În acest context, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, prin intermediul Compartimentului Colecții Speciale, propune valorificarea fondurilor documentare (manuscrise, elemente de iconografie) legate de aceste personalități.