Operatorul medieșean de transport în comun și-a propus pentru perioada următoare realizarea unui proiect cultural, atractiv, destinat tuturor locuitorilor orașului pasionați de cărți și lectură. Este vorba despre un mijloc de transport care nu mai funcționează și care era propus pentru casare. Va avea însă o altă destinație și totodată un alt nume: „Biblioteca pe roți”.
Potrivit conducerii societății, acesta va fi reabilitat, vor fi montate rafturi, pe care se vor regăsi diverse cărți destinate amatorilor de lectură și în același timp, se va putea servi un ceai, un suc sau o cafea, urmând să se decidă ulterior în ce locație va fi amplasată biblioteca mobilă.
„Este vorba despre reabilitarea unui mijloc de transport, care în momentul de față nu funcționează, este propus pentru casare. Trebuie o reparație capitală, cu dotările aferente, cum ar fi rafturi. Ne-am gândit și la un loc unde să se poată servi un suc, un ceai sau o cafea. Dacă vom reuși, vom fi alături de medieșeni în acest mijloc de transport”, a explicat Dan Voinea, directorul general al societății Meditur.




