Abația Cisterciană Cârta este un loc încărcat de istorie și poveste, cu un magnetism aparte dar mai ales, cu legende captivante.
Am vizitat vechiul edificiu în repetate rânduri și de fiecare dată l-am găsit reinventat, extrem de bine îngrijit și scăldat într-o atmosferă magică. Curtea mănăstirii este fascinantă, iar plimbarea printre ruinele care au supraviețuit în timp te transpune cu ușurință în vremurile călugarilor cistercieni care au trăit aici până în 1474.
Abația din Cârța a fost fondată între anii 1200-1206 de către călugării cistercieni, cu origini din Burgundia, Franța, ca filială a Mănăstirii Igriș din județul Timiș. Abația mamă din Igriș a fost întemeiată de către călugării de la Pontigny din Franța, în anul 1179, iar biblioteca acestei mănăstiri este prima atestată documentar de pe teritoriul României. Spre deosebire de Mănăstirea din Cârța, cea din Igriș nu mai există astăzi, aceasta fiind distrusă în timpul ocupației otomane.
Cistercienii, ordin apărut în Citeaux din Franța (zona Burgundia), ridicau mănăstiri în zone mlăștinoase și izolate, într-un stil simplu și sobru dar totuși impresionant.
Construită pe un teren mlăștinos și împădurit, Abația din Cârța a fost realizată inițial din lemn, însă ulterior, în secolul al XIII-lea, maiștrii pietrari din Franța au ridicat biserica din piatră în stil gotic.
Cistercienii de la Cârța erau renumiți pentru culturile de viță de vie. Aceștia au drenat mlaștinile din jurul mănăstirii și au construit ferme agricole. Călugării erau harnici, se rugau din trei în trei ore, nu vorbeau între ei decât strictul necesar, dormeau toți într-o cameră neîncalzită, pe paie, nu mâncau carne însa consumau foarte mult vin. Aceștia trăiau în medie doar 35-40 ani, speranța de viață fiind redusă în perioada respectivă. După ce mureau erau îngropați în jurul mănăstirii iar astăzi se zice că nu există petec de pământ în preajma abației unde să nu se fi găsit oseminte umane.
În timp, călugării de la Cârța au început să fie atrași de viața în lux și desfrâu, iar Matei Corvin, folosindu-se de acest motiv, va desființa mănăstirea în anul 1474. Aceasta a trecut în posesiunea Bisericii Evanghelice din Sibiu iar astăzi, capela este folosită de către comunitatea evanghelică săsească.
Exista o mulțime de legende legate de Abația Cisterciană din Cârța. Se zice că în anii 80, în timpul unor lucrări, s-ar fi descoperit scheletele unor uriași, oameni care depășeau 2 m înălțime. De asemenea, se povestește în sat despre existența unor tuneluri secrete, a mlaștinii fără fund de unde se aud clopote bătând dar și despre faptul ca locul ar fi bântuit de fantome.
Ce mai poți vedea aici:
- Casa parohială, considerată ca fiind cea mai veche clădire locuită din Transilvania. În fața casei, pe un pârâu mic, despre care se zice că nu îngheață niciodata, funcționează o veche moară cu ciocănele.
- Cimitirul soldaților germani căzuți în Primul Război Mondial, amenajat în anul 1928 și statuia războinicului Roland.
- Turnul clopotniță unde se poate urca și care oferă o imagine de ansamblu asupra satului.
- Muzeul și centrul de informare turistică.
Cum ajungi la Cârța: Satul Carța este localizat la 45 km de Sibiu, direcția Sibiu-Brașov, la aproximativ 3 km de la DN1.
Adresa: Str. Principala nr. 110, Carța, Sibiu
Program de vizitare: L-S 09:00-18:00, D 11:00-18:00
Tarif acces: 5 lei/persoană
alexandracristian.ro