3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Călător prin România cu Alexandra Cristian. Biserica fortificată din Axente Sever

Cele mai citite

Într-una din acele zile de weekend în care simțeam nevoia să vizitez un loc frumos, relativ aproape de casă, am ajuns în Axente Sever. Satul Axente Sever este reședința comunei cu același nume și se găsește la doar 70 km distanță de Sibiu. Aflată în fața porții de intrare, am sunat la numărul afișat acolo. Am fost extrem de bucuroasă să aflu că cei care administreaza biserica sunt în locație și că ne pot deschide. Extrem de bine îngrijită, curtea m-a introdus treptat în vremuri de demult, am descoperit file de istorie și informații interesante despre obiceiurile, tradițiile și trecutul locului.
Localitatea poartă numele revoluționarului pașoptist Axente Sever născut aici, încă din anul 1931, când s-au comemorat 25 de ani de la moartea acestuia. Înainte, locul purta numele de Frâua, Frauendorf în limba germană, care conform documentelor descoperite în vechea biserica, avea în anul 1819 un număr de 132 de case. În anul 1930, în sat erau mai mulți sași decât români însă acest lucru s-a schimbat, la recensământul din 2004, în Axente Sever mai erau doar 3 sași.
Biserica fortificată din Axente Sever a fost ridicată în secolul al XIV-lea, constructia acesteia făcându-se între anii 1322-1323, în stil gotic. Cea mai veche parte a bisericii este turnul clopotniță amplasat deasupra corului, fiind una dintre puținele de acest fel din Transilvania. În turn găsim trei clopote, cel mai vechi datând din 1699. Foarte interesant de observat este mecanismul ceasului, protejat de un geam de sticlă. Am urcat în turn pe o scara din piatră, iar tunelul îngust m-a condus către etajul superior de unde am putut admira întreg satul și împrejurimile. Ce minunăție de sat și ce peisaje de poveste am descoperit din acest punct! Satul săsesc este parcă scufundat într-o atmosferă magică și de aici pare că timpul și-a pus amprenta peste aceste meleaguri.
În secolul al XV-lea, pentru a întări biserica în cazul unor atacuri, a fost construit un zid în jurul acesteia, nava și abisdă au fost înălțate și s-a ridicat turnul de poartă. În zidul de apărare au fost adăugate cămările de provizii care avea printre altele și rol de adăpost în cazul unor asedii.
Orga și altarul baroc dateză din anul 1777 și totuși sunt atât de bine conservate. Interiorul este simplu dar totodată impresionant.


În trei din vechile depozite de alimente acum este amenajat un muzeu care prezintă obiecte și instrumente care se foloseau odinioară în gospodării. Am intrat în cămările cu provizii ce datează de la începutul secolului al XVIII-lea și am aflat că acestea erau folosite pentru depozitarea alimentelor în vremuri de primejdii. Unele dintre ele serveau și drept locuințe iar astăzi, o parte din acestea au fost restaurate și transformate în case de oaspeți.
Axente Sever era o localitate renumită pentru culturile de viță de vie și pentru producția de vinuri, drept urmare într-una din încăperi a fost amenajat un mic muzeu dedicat acestei îndeletniciri.
În muzeul din biserică se explică originile flamande ale sașilor din Transilvania prin evidențierea asemănărilor dintre porturile populare dar și cu ajutorul panourilor informative. Muzeul este o adevărată lecție de istorie, acesta prezentând informații despre bisericile fortificate din Romania dar și din Europa precum și o serie de obiecte din gospodăriile sătenilor. Aranjate într-un mod cât se poate de elegant și curat, toate aceste opere de artă, nu au cum să nu impresioneze turiștii sosiți aici. Indiferent dacă esti pasionat de istoria locului sau nu, încăperile transformate în săli de expoziție, te captivează și te conduc în vremuri de mult apuse.
Prețul de acces este 7 lei/persoană

Acasa

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ilie Bolojan este noul președinte al PNL și anunță că partidul o va susține, “fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi

Ilie Bolojan este noul președinte interminar al PN și a anunțat că partidul o va susține, “fără niciun fel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect