3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Călător prin România cu Alexandra Cristian. Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj

Cele mai citite

Mi-am dorit tare mult să ajung în Bonțida, să văd renumitul Castel Banffy, asta poate datorită propagandei care se face în jurul acestui loc dar și pentru că aici se organizează în ultimii ani unul dintre cele mai renumite festivaluri de muzică electronică. Ei bine, nu am ajuns la festival, dar chiar și așa m-am bucurat că am avut ocazia să descopăr în liniște vechiul castel ce datează din secolul al XVI-lea.
Impresionant prin mărime și arhitectură, castelul Banffy reprezintă stilul baroc din Transilvania și odată ajuns aici, poți doar să îți imaginezi cât de frumoase erau odinioară încăperile dar mai ales, grădinile. Parcul castelului era un loc feeric, cu lac, alei și terase, copaci și flori, sursa de inspirație în realizarea acestuia fiind Palatul Versailles din Franța. După naționalizare, castelul împreună cu ale sale grădini, au avut aceeași soartă ca și alte monumente istorice din România. Clădirile au fost folosite ca spații de depozitare iar grădina a fost distrusă și transformată în loc de pășunat.
Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj, a fost construit de familia al cărei nume îl și poartă, Banffy, în etape succesive. Construcția a început în secolul al XVI-lea și a fost finalizată în secolul al XIX-lea, fiind realizată în stil renascentist, cu extinderi și modificări în stil baroc iar mai apoi, neoclasic și romantic.
Domeniul de la Bonțida a fost donat familiei Banffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387 iar până în 1944 clădirea principală a fost reședința de bază a familiei. Complexul deținea peste 25 de camere decorate opulent, cu piese vechi de mobilier însă renumele castelului era dat mai ales de biblioteca și arhiva ce conținea piese valoroase. În toamna anului 1944 trupele germane au jefuit și incendiat castelul distrugând mobilierul, biblioteca și renumita galerie de portrete.


 
Din păcate, naționalizarea și timpul și-au pus amprenta pe acest remarcabil complex, astăzi aflat într-un stadiu avansat de degradare. Totuși, din 2007 castelul Banffy a fost concesionat de către Fundația Transylvania Trust care a început procese de reabilitare și conservare. Au fost realizate spații pentru evenimente, săli de conferințe, spații de cazare și o sală de mese. Fundația a reușit să atragă o serie de evenimente în locație, astfel, castelul devenind în ultimii ani una dintre cele mai importante atracții din zonă.
Cum ajungi aici?
Sibiu-Alba-Turda-Cluj-Bonțida – 200 km
Adresa: Bonțida, 152-154, Cluj
Program de vizitare
Zilnic intre 09:00 – 19:00
Preț bilet: 8 lei/persoană
alexandracristian.ro

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect