Când eram copil nu am avut curiozitatea să descopăr peștera, asta datorită faptului că în vremurile respective ea nu era atât de accesibilă. Nu era absolut nimic amenajat în zonă și deși știam de existența ei, faptul că nu era promovată, m-a determinat să nu am nici măcar curiozitatea de a ajunge până la marginea ei.
Dupa ani de zile, am revenit acasă pentru explorarea orașului, ca turist. Acum peștera Valea Cetății este un obiectiv impresionant, la care am avut suprinderea să descopar o mulțime de vizitatori. M-am bucurat să descopăr că locul adună atât de mulți oameni și mi-am dat seama încă o dată cât de important este să ne promovam locurile cu potențial turistic. Nu știu alții ce părere au, dar eu când mi-am vizitat orașul natal, am gasit de această dată o destinație turistică în adevăratul sens al cuvântului.
Am ajuns aici într-o zi de toamnă târzie și parcă nu puteam alege o perioadă mai potrivită. Atât de frumos a îmbrăcat natura aceste meleaguri! Cât de multe culori mi-au încântat retina si cred că toamna este cel mai potrivit anotimp în care poți să vizitezi Râșnovul și zona Valea Cetății. Aici totul este spectacol și însuși drumul pâna la gura de intrare în peșteră este scena pe care se desfășoara actul artistic.
Am pornit din centrul orașului Râșnov pe drumul Poienii (către Poiana Brașov) și la mică distanță de locul de unde se face îmbarcarea către cetate, am găsit zona de parcare alocată peșterii. Peștera Valea Cetății se găsește la o distanță de 1,5 km de Râșnov și 7,5 km de Poiana Brașov.
Era atât de multă lume încât nu mi-a venit să cred. Ce bucurie că oamenii au început să se plimbe tot mai mult prin România! Ce încântare să găsesc orășelul meu, acum un oraș într-adevăr turistic!
Am parcat mașina în zona special amenajată și am pornit pe jos către peșteră. Cei aproximativ 500 m i-am parcurs rapid pe jos și cand am ajuns în fața intrării, lumea astepta ora la care începea turul prin peștera. Nu a fost nevoie să stăm prea mult afară ți am pornit tiptil, tiptil, prin coridorul îngust către una dintre cele mai frumoase peșteri pe care le-am vizitat până acum.
Ghidul, haios și amabil ne-a povestit în mare istoria acestei pesteri și a răspuns cu entuziasm întrebărilor puse de către turiști. Cel mai interesant moment a fost acela când luminile s-au stins iar noi, am avut ocazia să simțim cu adevărat ce înseamnă o peșteră. Frigul, întunericul absolut, sunetul picăturilor de apă, fiorii pe șira spinării…
Peștera Valea Cetății a fost declarată Zonă naturală protejată de interes național și monument al naturii în 2000 iar în anul 2011 a intrat într-un proces de amenajare.
Sala Mare are o înălțime de peste 20 m și o suprafață de aproximativ 2500 mp, aici putând fi observate stalactitele și stalacmitele.
Programul de vizitare al peșterii: zilnic 10:00 – 18:00 în perioada 01.10 – 31.03 și zilnic între orele 10:00 – 20:00, în perioada 01.04 – 30.09.
Plata biletului se face la intrare, doar cash, din cauza lipsei semnalului
Prețul biletului: 15 lei/adulți, 10 lei/copil
Vizitarea pesterii se face la fiecare 30 de minute, cu ghid.