Campania „Oamenii Timpului”, inițiată de revista de cultură contemporană „Timpul” și organizată de Asociația Revistei Timpul a ajuns la cea de-a III-a ediție. Alături de numeroase instituții administrative și culturale, precum și instituții academice și culturale, campania își propune să promoveze vârfurile vieții culturale și sociale și să aducă în mijlocul comunității personalități și organizații din plan local, național și internațional care au contribuit la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc.
„Este un proiect nu numai important, este un proiect strategic. Noi avem nevoie de scări de valori, de embleme, de exemple vii a ceea ce înseamnă implicarea, competența și responsabilitatea în fiecare domeniu de activitate” spune Constantin Chiriac, membru al Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria „Diplomație publică”.
Proiectul „Oamenii Timpului” se derulează la nivel național și se adresează personalităților și instituțiilor din România care și-au dovedit excelența în 10 domenii ale vieții culturale și sociale: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.
Adrianei Nazarciuc, președintele Asociației Revistei „Timpul” ne menționează 3 puncte forte ale proiectului: juriul național alcătuit din 10 personalități din societate care oferă credibilitate o dată în plus campaniei „Oamenii timpului”, diversitatea categoriilor care contribuie la promovarea creatoare și vizionară a acestui proiect și faptul că încă de la prima ediție a început să se contureze o comunitate a „Oamenilor Timpului”.
Ediția a III-a extinde campania la nivelul întregii țări, precum și în Republica Moldova, regiunea Cernăuți și diaspora. Pentru implementarea și promovarea eficientă a campaniei vor exista opt centre de monitorizare (Baia Mare, București, Cluj- Napoca, Constanța, Craiova, Sibiu, Neamț și Timișoara) și opt manageri zonali.
Criteriile de selecție vor ține cont de notorietatea nominalizatului în domeniul respectiv, iar accentul se va pune pe rezultatele concrete obținute în perioada octombrie 2015 – septembrie 2016. Publicul va putea contribui pe platforma www.oameniitimpului.ro cu propuneri de nominalizare pentru fiecare dintre cele 10 categorii supuse jurizării.
Campania „Oamenii Timpului” a primit în 2016 Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoarea Margareta, Custodele Coroanei. Totodată proiectul beneficiază și de patronajul Ministerului Culturii.




