2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Caragiale pe ritm de jazz, la Teatrul Gong

Cele mai citite

„Snaco Dixie Jazz Band” împreună cu actriţa şi scriitoarea Ioana Blaga Frunzescu şi cunoscutul ţambalist sibian Romulus Cipariu au susţinut miercuri, la Teatrul Gong, un spectacol muzical inedit, intitulat „Celelalte chipuri”. Spectacolul-recital este un proiect realizat de un grup de prieteni, un grup de artişti care fac o formă de voluntariat în acest an al voluntariatului. Spectacolul a început cu Romulus Cipariu, care ne-a încântat cu reproduceri la ţambal ale unor melodii de dragoste celebre, precum „One love”, „Ain’t no sunshine when she’s gone”, „Wonderful tonight” sau „Yesterday”. Apoi, Ioana Blaga Frunzescu l-a acompaniat cu prezenţa, cu o poezie şi cu vocea la „Cea mai frumoasă zi”, extraordinara melodie a lui Alexandru Andrieş. Mai departe, scena a fost preluată de Ioana Blaga Frunzescu, care a interpretat cu umor şi energie personaje din universul feminin caragialean, fiind de altfel în cunoştinţă de cauză, pentru că anul acesta a publicat, la Editura Casa Cărţii de ªtiinţă din Cluj, lucrarea de doctorat „Frustrare şi nesaţ: personajul feminin în proza şi teatrul lui Ion Luca Caragiale”. În momentele dintre „frustrarea şi nesaţul” Didinei, Coanei Efimiţa, Ziţei şi Zoei Trahanache, ne-am relaxat cu veselia şi lejeritatea melodiilor grupului „Snaco Dixie Jazz Band”. Spectacolul a fost produsul experienţei şi al pasiunii artiştilor implicaţi, iar adăugând un felinar cu joben, un cufăr de zestre şi un ţambal, au reuşit să aducă pe scenă o mică parte din lumea pestriţă a lui Caragiale. Ioana Mălău

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VICTORIE!!! FC Hermannstadt câștigă o partidă crucială în deplasare cu Unirea Slobozia

După multe etape, FC Hermannstadt a câștigat o partidă în Superliga după un meci spectaculos, 3-2, în deplasarea de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect