Pentru al doilea an consecutiv, proiectul Festivalului de Film Internațional Transilvania (TIFF) va cuprinde în traseul său prin țară și municipiul Mediaș. Cele două proiecții, programate pentru serile de 14 și 15 august, vor avea loc în Piața Regele Ferdinand I, de la ora 21.30, și vor prezenta publicului cinefil și nu numai două producții cinematografice noi de excepție, unanim apreciate și premiate în cadrul festivalurilor din țară și străinătate.
În prima seară, 14 august, este oferit spre vizionare filmul „Romania Neîmblanzită – Untamed Romania” (2018), în regia lui Thomas Barton-Humphreys și narat de Victor Rebengiuc, un film documentar ce explorează peisajele incredibile şi uimitoarea viaţă sălbatică a României, de la Delta Dunării până în codrii Carpaţilor.
A doua seară, 15 august, aparține filmului de lung metraj „La revedere acolo sus” – See you up there”, în regia lui Albert Duponte, o poveste dramatică din primul război mondial, în care viețile a doi soldați se întrepătrund pe câmpul de luptă într-un efort comun de salvare și supraviețuire dintr-o misiune sinucigașă.
Campania Caravana Filmelor TIFF a fost inițiat și este derulat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) și cuprinde un itinerar de peste 15 orașe din țară, având ca misune promovarea celei de a șaptea arte și facilitarea accesului publicului român la o gamă variată de producții europene, cu accent pe valoarea culturală a operelor cinematografice mai mult decât pe valoarea lor comercială. Accesul publicului la cele două proiecții este gratuit.