Cei care vor să viziteze Muzeul ASTRA în această perioadă trebuie să știe că instituția culturală va avea un orar special, de Paști. Potrivit conducerii CNM ASTRA, doar sâmbătă, 23 aprilie, Muzeul din Dumbrava Sibiului va fi închis, până la ora 23, când va avea loc Slujba de Înviere la Biserica din Bezded.
Potrivit reprezentanților Muzeului ASTRA, vineri, 22 aprilie, programul de vizitare în Muzeul în Aer Liber este între orele 10 – 18. Sâmbătă, instituția culturală va fi închisă, dar la ora 23 accesul va fi liber pentru Slujba de Înviere la Biserica din Bezded. Credincioșii vor avea acces prin intrarea principală în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Duminică, 24 aprilie, Muzeul Satului va fi deschis între orele 11-18, iar luni între 8 – 18.
În ceea ce privește programul Galeriilor de Artă Populară, acesta este: vineri, sâmbătă și duminică – închis, 22 aprilie – stand la Târgul de Paști între orele 11-21, 25 aprilie – deschis, între orele 10 – 17.
Cei care vor dori să se relaxeze la Cafeneaua Culturală trebuie să știe că programul va fi: vineri – deschis, orele 10-17, sâmbătă – închis, duminică – deschis, între orele 12-17, luni – deschis, între orele 10 – 17.
Programul slujbelor religioase
De asemenea, pentru cei interesați să participe la ceremonialele religioase organizate în această perioadă, programul de slujbe din Biserica din Bezded este următorul: vineri, 22 aprilie, ora 10 – scoaterea Sfântului Epitaf, ora 18 – Prohodul Domnului; duminică, 24 aprilie, ora 00.00- Slujba Învierii, urmată de împărțirea Paștilor, ora 11 – A Doua Înviere; luni, 25 aprilie, și marți, 26 aprilie, ora 9.30 – Utrenia și ora 10.30 – Sfânta Liturghie; vineri, 28 aprillie, ora 9.30 – Utrenia, ora 10.30 – Sfânta Liturghie – Liturghie Festiva – Olimpicii la Religie Liceu; duminică, 1 mai, ora 9.30 – Utrenia, ora 10.30 – Sfânta Liturghie.