7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cei 160 de ani ai Asociațiunii ASTRA, marcați printr-o expoziție, o masă rotundă și prezentarea unui volum

Cele mai citite

Asociațiunea ASTRA a împlinit 160 de ani de existență. Momentul aniversar a fost marcat, ieri, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și a cuprins vernisajul expoziției „ASTRA 160”, găzduită în Muzeul Asociațiunii, o masă rotundă al cărei subiect a fost istoria și evoluția Asociațiunii și a Bibliotecii Centrale a acesteia de-a lungul timpului și prezentarea lucrării „Asociațiunea ASTRA – recuperarea unei Memorii culturale. II. Președinții” de Sorana Maier și Pr. Constantin Necula, apărută la Editura Eikon, în anul 2021.
La eveniment au fost prezente personalități sibiene ce s-au reunit pentru a dezbate rolul și influența pe care prestigioasa Asociațiune ASTRA le-a avut asupra vieții sociale și culturale a românilor. Au participat: prof. univ. dr. Dumitru Acu, prof. univ. dr. Elena Macavei, Pr. Constantin Necula, prof. univ. Pamfil Matei, prof. univ. dr. Ioana-Narcisa Crețu, dr. Alexiu Tatu, dr. Bogdan Andriescu, prof. dr. Daniela Pănăzan, reprezentant al Despărțământului Blaj, economist Dumitru Borțan, dr. Silviu Borș, director al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. „A fost un dialog deschis, un arc peste timp care a adus împreună pe cei care sunt dedicați cercetării a tot ceea ce a însemnat și înseamnă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român. Au fost subliniate aspecte legate de modul în care Asociațiunea, prin membrii săi, a păstrat și susținut identitatea națională, emanciparea culturală, educația multilaterală și accesul la aceasta a cât mai multor categorii sociale”, arată organizatorii.
Discuțiile au fost urmate de prezentarea volumului „Asociațiunea ASTRA – recuperarea unei Memorii culturale. II. Președinții” de Sorana Maier și Pr. Constantin Necula, apărut la Editura Eikon, în anul 2021. Lucrarea este o sinteză a activității celor care au condus, de-a lungul timpului, dezvoltarea și bunul mers al uneia dintre cele mai importante instituții din spațiul cultural românesc.
Documente cu valoare de patrimoniu, expuse la ASTRA
În ceea ce privește expoziția, aceasta aduce în atenția publicului documente cu valoare de patrimoniu care au aparținut sau au fost emise de Comitetului Central al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, documente referitoare la arhitectura clădirii în care a funcționat Asociațiunea în urmă cu mai bine de o sută de ani, documente referitoare la achizițiile obținute pentru Muzeul Etnografic, aflate în Arhivele Naționale ale României (Sibiu) și în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene ASTRA.
De asemenea, pasionații de istorie locală au ocazia de a admira cele trei tomuri ale Enciclopediei Române, lucrare editată în perioada 1898–1904, sub coordonarea publicistului Corneliu Diaconovich (1856–1923), fișele Enciclopediei elaborate de cei care s-au angajat să își transmită contribuțiile în vederea elaborării acestei ample lucrări: Dimitrie Onciu – Istoria Făgărașului, Augustin Bunea – biografia lui Ioan Inocențiu Micu Klein, Ion G. Sbiera – Familia Hurmuzaki, Ilarion Pușcariu – Sava Brancovici, Titu Maiorescu – George Grigore Cantacuzino și Petru Mavrogeni, primele formulare tipizate ale apelurilor către reprezentanții intelectualității românești care erau solicitați să contribuie cu materiale la realizarea primei Enciclopedii a României, numeroase declarații ale celor care au acceptat să fie cooptați și să transmită contribuții pe domeniile proprii de activitate: Elie Cristea (literatură germană și română, istoria Bisericii Ortodoxe), Vasile Bologa (pedagogie), Ioan Bogdan (literatură română veche), Iosif Vulcan (articole de presă literară), Simion Mehedinți (geografie și etnografie), Constantin Rădulescu-Motru (filozofie, psihologie și psihiatrie), A.C. Cuza (drept constituțional, politică).
Expoziția documentară poate fi vizitată la solicitare (telefon 0269 210 551) până la finalul lunii noiembrie, în Muzeul Asociațiunii (Str. George Barițiu, Nr. 5, sediul istoric, etajul 1), de luni până vineri, în intervalul orar 9 – 16.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Nicolae Ciucă demisionează din funcția de președinte al PNL

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al partidului.„Dragi români, vă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect