Săptămâna aceasta vă ofer un intermezzo cinematografic, o breșă dedicată filmului european, un mic entre-actes cinematografic înaintea unei oferte teatrale mai mult decât bogate și atractive. Acest sfârșit de săptămâna va oferi sibienilor o avanpremieră, cred eu, pe gustul publicului, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, în regia lui Florin Coșuleț. Atât nostalgicii, cât și cei ce vor să (re)descopere o capodoperă a dramaturgiei românești vor fi pe deplin răsplătiți pentru așteptare. Putem, tot săptămâna viitoare să revedem două spectacole de esență tare ale naționalului sibian, Oidip de Silviu Purcărete și Martiri în regia lui Radu Nica. La fel ca și mine, publicul sibian va fi în embarass de choix ce să aleagă, așa că-i propun, pe rând, să se bucure de toate!
Până atunci eu mă reculeg cu o porție de film de vreo cinci zile, cu de toate! De patru ani deja, poate unul dintre cele mai compacte și prietenoase grupuri de specialiști sibieni în ale filmului, de un entuziasm și o iubire molipsitoare pentru cea de-a șaptea artă ne oferă un regal cinematografic așa mai pentru gourmets. Ingrediente mereu proaspete vin să întregească rețeta de bază: se iau vreo 3, 4 filme europene proaspete-proaspete și se asezonează cu trufandale românești de primă mână, la care se adaugă un dressing din ce în ce mai savuros de noi experiențe cinematografice. În anul acesta degustăm o aromă nouă, cu iz competițional și anume selecția dedicată scurtmetrajelor de ficțiune.
Poate cel mai mare merit al acestui tânăr, dar năzdravan, festival de film sibian, pe lângă efortul de a diversifica și a nuanța oferta cinematografică de la an la an, de a introduce secțiuni noi și de a oferi publicului posibilitatea de a se întâlni cu actori și profesioniști din lumea filmului românesc și de a-i lua la întrebări în sesiuni de Q&A, de a dinamiza și a reconfigura cinematografic spațiile de difuzare clasice, dar și cele neconvenționale, este crearea unui public cinefil sibian. Putem deja vorbi despre un public cu alegeri precise, cu așteptări și gusturi dintre cele mai variate, care școlit de-a lungul anilor, grație aceleiași echipe, pe la alte evenimente, hebdomadare sau mensuale, se reunește odată pe an sub cupola acestui festival, se recunoaște și se coagulează din ce în ce mai frumos. Poate mai mult decât alte orașe, mai mari, mai extinse ca și suprafața, Sibiul oferă această posibilitate a unei concentrații maxime de public și de evenimente într-un perimetru cald și generos, aproape familiar.
Secțiunea cea mai așteptată, care dă și numele festivalului și anume cea dedicată filmului european – Best of Europe – vine cu o combinație foarte bine dozată de lungmetraje ce răspund atât exigențelor unui public mai larg, mainstream, dar și ale unuia de nișă, centrat pe filmografia unui anume realizator sau pe producții experimentale. Printre acestea voi enumera câteva care răspund atât unor criterii estetice cât și de tehnică cinematografică de mare calitate, sau care se mulează perfect pe criteriul diversității stilistice. Toate informațiile despre secțiuni, precum și detaliile despre filme vă sunt puse la dispoziție în programul realizat de organizatori și care poate fi consultat atât online cât și în format tipărit. Nu vă voi reține atenția decât cu două dintre, ele și anume The Place de Paolo Genovese și Climax de Gaspar Noé. Primul este o alegere mai mult decât obligatorie pentru orice cinefil înrăit. După câteva comedii ușurele, Immaturi, Tutta colpa di Freud, Sei mai stata sulla Luna?, Paolo Genovese a fost deja prezent la ESTE FILM cu o comedie amară, Perfetti sconosciuti, care sonda deja acea parte întunecată din noi. Al zecelea său lungmetraj, The Place este un huis-clos metaforic al cărui turnaj nu a durat decât douăsprezece zile, câte o zi pentru fiecare personaj. Filmul este inspirat de o mini-serie americană The Both at the end la care Genovese adaugă „un arc dramaturgic” conferind fiecărei povești o concluzie și, totodată, o legătură intimă între acestea. Spectatorul înțelege încă de la început că numele filmului vine de la numele unui bar unde, în fiecare zi, un bărbat stă, zi și noapte, la aceeași masă și poartă conversații individuale cu personaje diferite, care vin să-l caute, să-i vorbească și, mai ales, să le fie îndeplinite câteva dorințe imperioase. Punctul de plecare al acestui film este o întrebare cât se poate de simplă, cu sâmbure metafizic: ce suntem dispuși să facem pentru a obține ceea ce ne dorim cel mai mult? Cum se schimbă valoarea și percepția proprie asupra simțului nostru moral, în funcție de situațiile în fața cărora ne aflăm? Acest film ne incită să ne judecăm pe noi înșine prin intemediul unei povestiri cu o puternică dimensiune spirituală. O poveste care ne împinge la un rechizitoriu dintre cele mai intime, și anume cum sinele nostru s-ar comporta dacă ne-am afla în situații analoge. V-am trezit curiozitatea? Nu vă mai spun nimic, fiindcă nu vreau să vă stric plăcerea de a-l descoperi în sala de proiecție! Poate doar că rolul necunoscutului este magistral interpretat de actorul Valerio Mastandrea și că filmul poate fi citit și ca un Faust revizitat, reinterpretat. A doua alegere pe care v-o propun, Climax, de Gaspar Noé, face parte din categoria filmelor experimentale, a filmelor care depășesc granițele unei receptări convenționale. La trei ani după Love, filmul său erotico-sentimental, Gaspar Noé revine cu Climax, film realizat în 15 zile cu dansatori profesioniști. Pe scurt, este vorba despre povestea unei trupe de dans care repetă o nouă coregrafie într-un spațiu închis. În timp ce petrecerea e în toi, personajele își dau seama că au fost drogate fără știrea lor. Totul o ia razna, iar coșmarul nu face decât să înceapă… Climax este filmul sinteză al lui Gaspar Noé în care regăsim multe dintre referințele cinematografice ale cineastului. Un film aproape visceral, infernal pe alocuri, dar construit ca o structură à tiroirs. Primele cadre ale filmului se deschid asupra unui plan enigmatic al unei tinere fete care merge prin zăpadă. Apoi genericul începe să curgă, ca și cum ne-am afla la finalul filmului. Gaspar Noé se folosește de același procedeu de narațiune cinematografică pe care-l folosește și în Irréverssible: începe filmul cu finalul filmului, ca o proiecție a tragediei inevitabile. Persoanele prea sensibile să se abțină. Sunt extraordinare planurile-secvență în 16 prize ale scenelor de dans care permit spectatorilor să admire frumusețea corpurilor în dans, dar care îl propulsează într-un fel de vortex vertiginos. Supernature de Cerrone, Born to be alive de Patrick Hernandez sunt doar câteva dintre hiturile disco, remixate în cheie house și tehno, ale acestui film care vă va ține, la propriu, cu sufletul la gură.
Nu uitați de secțiunea Film românesc. Aseară, în deschiderea festivalului, am văzut excelentul Lemonade, în regia Ioanei Uricaru, o interpretare autentică și demitizantă ale celebrului clișeu al visului american. Bucurați-vă de secțiunea In Frame și de o selecție de filme franceze cu o temă ofertantă și sensibilă, Femmes fatales! Urmăriți noua secțiune de scurtmetraje în competiție, vă las plăcerea să descoperiți singuri ce actriță sibiană de top face parte din membrii juriului și, mai ales, să descoperiți și noile experiențe cinematografice, dar și culinare de la CineBrunch, precum și să vă bucurați de o noapte la film cu prietenii în Dormitorul cu filme. Și copiii sunt invitați să se bucure de filme în secțiunea CinExplorez.
Ar mai fi atâtea de spus, dar mai bine să le vedem împreună în cele patru zile de festival care ne-au mai rămas. Se apropie weekendul, iar primăvara e frumoasă și în sălile de cinema.
Bun festival!
Publicitate
