Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA, spune că nu va renunța la angajați în cazul în care se vor cere concedieri. Totuși, ia în calcul reorganizările din partea Consiliului Județean și explică faptul că va merge la CJ Sibiu cu documente doveditoare pentru a justifica munca fiecărui angajat.
„Ca director al Muzeului ASTRA și ca președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, marea mea bătălie în momentul de față este asta: să fac tot ceea ce ține de mine ca în sectorul muzeal să nu existe restructurări. Acolo unde se justifică, până la urmă, reduceri de personal și un manager nu știe să justifice prezența acelui post și cum cheltuie banii aferent salariului lui, să știți că eu o să fiu principalul susținător al acestei reforme! Pentru că trebuie să ne trezim la realitate! Am o echipă foarte faină. Țin la ea ca la familia mea. Sunt a doua mea familie. Pentru ei, dacă îndrăznește cineva să ceară un post sau să îl taie, mă duc până în pânzele albe și nu renunț, chiar dacă răspund cu poziția pe care o am! Pentru că merită. În instituție nu a fost nicio solicitare din partea CJ. Am fost informați că s-ar putea să fie niște reorganizări, dar în momentul în care sunt chemat la discuții o să mă duc cu documente clare, care dovedesc prezența fiecărui om în instituție!”, a precizat Ciprian Ștefan, directorul CNM ASTRA, în cadrul unei conferințe de presă.
Managerul CNM ASTRA a mai spus că 2021 va fi un an greu pentru instituțiile de cultură, cu multe constrângeri financiare. „Vor fi tăieri, vor fi reduceri bugetare. Noi trebuie să dăm un exemplu de bună practică în țară că o instituție de cultură poate să genereze venituri, efecte economice, fără să stea cu mâna întinsă în fața autorităților locale. Cred că este momentul ca noi, instituțiile de cultură, să fim mult mai aplecate, mult mai în sistem. Sunt multe companii românești care își doresc să se implice în societate prin programe de calitate din punct de vedere cultural și educațional. Noi sperăm să fim acolo sus unde ne este locul și să identificăm cele mai bune instrumente financiare, în așa fel încât activitateta noastră să nu aibă de suferit. M-ar durea, în schimb, să văd o tăiere bugetară a salariilor, pentru că, și așa, salariile noastre sunt mici. M-ar durea, pentru că am o echipă de oameni care trudesc zilnic și 12 ore pe zi, pentru ca ale noastre programe culturale să fie de înaltă ținută, ca patrimoniul să fie bine conservat și prezervat, ca ale noastre colecții să fie în permanență îmbogățite și completate. Suntem un exemplu și în Europa, nu doar în România”, a adăugat Ciprian Ștefan.
Discuții pentru ca muzeele în aer liber să rămână deschise în orice condiții
Acesta a mai precizat că o să fie „mai agresiv decât anul trecut” și că va discuta cu membrii CJSU Sibiu pentru a ține deschis Muzeul din Aer Liber și în cazul în care pandemia de COVID-19 va închide, din nou, instituțiile de cultură.
„Atâta timp cât e parcul deschis și cât eu pot să asigur accesul în muzeu fără să periclitez integritatea vreunui vizitator, și muzeele în aer liber trebuie să fie deschise. Această discuție am avut-o și cu colegii din țară care gestionează muzee în aer liber. Vom trimite și noi adrese ca să ajungem la discuții cu CNSU. Pentru CNSU, vizitarea muzeului este un act cultural. Au dreptate, dar nu înseamnă că este un eveniment cultural. Să te plimbi pe aproape 10 km de alei, cu tot cu trasee, e ca și cum te-ai duce până în centru să îți plătești o factură sau la un magazin să îți faci cumpărăturile”, a mai spus Ciprian Ștefan.
Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului dispune de peste 55 de hectare de spațiu expozițional.