12.4 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Ciprian Ştefan, managerul CNM ASTRA, ales preşedinte al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România

Cele mai citite

Managerul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Ciprian Ştefan, a fost ales preşedinte al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.
Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, care s-a desfăşurat odată cu seminarul internaţional „Museums Meet Museums 2”.
„Noi, toți cei care alături de dumnealui suntem Muzeul ASTRA, îl felicităm și-i dorim mult succes! Doamne ajută!”, spun angajaţii CNM ASTRA, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.
„Responsabilitățile asumate de viitori membri de conducere vor fi foarte mari, deoarece comunitatea muzeală pare mai agitată ca niciodată, iar o serie de inițiative legislative discriminatorii și injuste, precum legea nouă a salarizării, au contribuit la această stare tensionată ce se manifestă chiar și între colegii de breaslă. Pe de altă parte, pe zona de politici culturale și muzeale, de proiecte și evenimente, RNMR și-a depășit foarte mult condiția, fiind una dintre organizațiile profesionale cele mai respectate și mai active din țară, dar și în rândul asociațiilor muzeale din întreaga Europă”, spuneau reprezentanții Rețelei Naționale a Muzeelor din România, la începutul înscrierilor pentru funcţia de preşedinte.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O asistentă medicală de la Spitalul Județean Sibiu a făcut infarct în timpul serviciului

O asistentă medicală în vârstă de 57 de ani din cadrul Secției Medicală 1 a Spitalului Clinic Județean de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect