3.1 C
Sibiu
joi, noiembrie 28, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Co-producţie europeană în avanpremieră pe scena Teatrului Naţional din Sibiu

Cele mai citite

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 25 mai, şi duminică, 26 mai, orele 19:00, avanpremiera spectacolului „Solitaritate” de Gianina Cărbunariu. 

„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce in ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii. Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvarii cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – vazută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită.” a declarat Gianina Cărbunariu, în timpul repetiţiilor pentru spectacol. 

Gianina Cărbunariu este considerată copilul teribil al dramaturgiei contemporane româneşti. Şi-a început studiile dramatice în 1999, la Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti, unde a continuat un Masterat în Scriere Dramatică (2006). Gianina este membru fondator al grupului dramAcum, o platformă pentru dezvoltarea şi promovarea dramaturgiei româneşti. Piesele sale „Stop the Tempo” (2003) şi „mady-baby.edu/Kebab” (2004), pe care le-a montat ea însăşi la Teatrul LUNI de la Green Hours şi la Teatrul Foarte Mic, au fost traduse, publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie şi Italia. 

„Solitaritate” este o producţie originală realizată în cadrul proiectului „Oraşe pe Scenă / Villes en Scene”. Spectacolul este prezentat în co-producţie cu Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe și Le Festival d’Avignon 2014. Producţia Teatrului Naţional din Sibiu va fi prezentată anul viitor în programul oficial al Festivalului de la Avignon, precum şi în stagiunea Teatrului Naţional din Bruxelles.

Accesul publicului la avanpremiera spectacolului se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17) şi online prin eventim.ro. Preţul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari. 

Premiera spectacolului va avea loc vineri, 14 iunie 2013, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional din Sibiu, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Preţul unui bilet pentru această reprezentaţie specială este de 30 de lei, respectiv 20 de lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Un producător german important va muta producția în România și Slovacia

Schaeffler a anunțat că va închide două fabrici ca urmare a scăderii cererii pentru componente necesare mașinilor cu motoare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect