1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Concert „Doliu și mângâiere”, la Biserica Evanghelică din Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Biserica Evanghelică din Sibiu găzduiește vineri, 21 octombrie, de la ora 19:00, concertul „Doliu şi mângâiere”, cu corul St. Johannis din Hamburg (Germania).
Programul concertul abordează – după cum o sugerează şi titlul – subiectele doliului şi ale consolării, iar fiecare dintre cei trei compozitori au găsit moduri interesante de a aborda muzical aceste teme. Motetul lui Bach „Jesu, meine Freude“ (Isus, bucuria mea) este considerat ca reprezentând chintesenţa muzicii sale vocale. El combină cu mijloace geniale imnul biserices omonim cu fragmente din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel .
Corul St. Johannis, sub conducerea lui Christopher Bender, este, cu cei 100 de membri, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri vocale din Hamburg. Anual corul susţine câte patru concerte, de regulă fiind vorba de interpretarea de oratorii. Repertoriul include piese din perioada Renaşterii până la muzica contemporană. Un loc deosebit îl ocupă lucrările lui Bach şi oratoriile din perioada romantică. O dată la doi ani corul pleacă în turneu. După apariţii în Los Angeles, sudul Franţei, Mallorca, Cracovia şi Lisabona, corul este încântat să poposească anul acesta la Sibiu.
Concertul va fi susţinut în colaborare cu muzicieni din Sibiu. Intrarea la concert este gratuită.
De asemenea, în data de 23 octombrie, Corul St. Johannis va participa muzical alături de Corul Bach din Sibiu la slujba religioasă din Biserica Evanghelică, de la ora 10.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya