Un Concert Extraordinar al Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Anna Ungureanu, va avea loc duminică, 25 septembrie 2016, la Gura Râului, care şi-a făcut un renume din păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, dar și din organizarea unor evenimente culturale deosebite.
Spectacolul îi are ca protagoniști și pe micuții muzicieni ai Corului de copii din Gura Râului, Concertino, condus de profesorul Ioan Motronea și pe membrii Grupului vocal Floare de Bujor, condus de Paraschiva Cîmpean. Primăria şi Consiliul Local Gura Râului, Scoala Gimnazială „Aurel Decei” şi Asociația Pensiunilor din Gura Râului își unesc din nou eforturile pentru a organiza acest spectacol.
“Pentru noi, gurănii, este o onoare și o mare bucurie să avem prilejul de a găzdui acest eveniment. Muzica face parte din viața comunității noastre și ne implicăm cu tot sufletul pentru a aduce aici spectacole de ținută prin care să promovăm spiritul, frumusețile și valorile comunei noastre”, a declarant primarul Gheorghe Călin. ”Este un eveniment unic, de neratat, la care îi invităm pe toți cei ce iubesc Madrigalul și Gura Râului”.
Intrarea la spectacol va fi liberă.