Filarmonica de Stat Sibiu invită sibienii în zilele de 10, 11 și 12 ianuarie la „Concert de Anul Nou”. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu alături de solista Diana Țugui și sub bagheta dirijorului Theo Wolters vă propune un program cu lucrări de Antonín Dvořák, Piotr Ilici Ceaikovski, Giacomo Puccini, Johann Strauss, Paul Lincke, Charles Gounod și Leroy Anderson.
Concertele vor avea loc începând cu ora 19 la Sala Thalia. Biletele pot fi achiziționate de la sediul Filarmonicii ( strada Cetății nr. 3-5 ) de luni până joi în intervalul orar 10-12 și 13-16 sau în seara concertului la intrarea în sală. În funcție de loc, prețul unui bilet este de 20, 30 sau 40 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.