Copiii vor putea crea, la Teatrul „Gong”, talismane norocoase. Instituția va organiza, în 19 și 26 septembrie, începând cu ora 17, un atelier de creație în limba germană.
„A venit toamna și, odată cu ea, un nou început de școală. Un mic talisman norocos, pe care să îl porți oriunde cu tine, îți poate da deseori curaj. Vei învăța să-ți dezvolți creativitatea prin joacă, iar obiectul pe care-l vei inventa va fi legătura ta personală cu lumea misterioasă a acestui personaj pe care poți să-l cunoști la atelier„, este mesajul reprezentanților Teatrului „Gong” din Sibiu.
Atelierele vor fi coordonate de Sandi Rusu Costea și vor avea o durată aproximativă de o oră și jumătate. Un bilet costă 14 lei, cu toate materialele incluse.
Potrivit organizatorilor, atelierele sunt recomandate copiilor cu vârsta cuprinsă între șase și zece ani.