19.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

Copiii de la Grădinița nr. 41 au oferit cadouri colegilor cu nevoi speciale

Cele mai citite

„Suflet pentru suflet” este proiectul umanitar inițiat de coordonatorii Anca Trifu, Carmen Cozma și Cristina Hanea, de la Grădinița Nr. 41 din Sibiu, dar și de Manuela Ionescu, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2. În cadrul său, 20 de copii de la grupa mijlocie a grădiniței au vizitat 25 de copii de aceeași vârstă de la Centrul Școlar. Acolo, micuții, într-un cadru cald și plin de emoție, au împărțit dulciuri, fructe și felicitări făcute manual copiilor ce suferă de deficiențe de auz și vorbire. „Este important ca cei mici să învețe să dăruiască, iar colegii lor de la centru vor fi fericiți să primească. Este o acțiune umanitară, pe care copiii noștri o fac voluntar”, spune Anca Trifu.

„A fost o emoție fantastică. Astfel de gesturi trebuie să vadă și să învețe copiii. Să dăruiești, indiferent cât de puțin, poate însemna foarte mult”, a completat Carmen Cozma. Copiii s-au cunoscut, s-au bucurat, iar cei de la centru care au frați acasă au promis că vor păstra dulciuri și pentru aceștia. „Le mulțumim pentru gestul pe care l-au făcut în preajma Crăciunului. Ne dorim să avem o colaborare lungă, directă, frumoasă și pe viitor”, a spus și Cornelia Posa, director adjunct al Centrului Școlar de Educație Incluzivă. Foarte impresionată a fost și educatoarea Cristina Hanea. „Aici este o altfel de lume, pe care noi, cei din afară, doar o privim, fără să o putem neapărat înțelege. Faptul că am venit astăzi aici și am reușit chiar și pentru câteva clipe să-i facem pe acești copii să zâmbească a însemnat mult și pentru noi. Micuții noștri chiar au împărțit din suflet și asta s-a simțit”. Profesorul psihopedagog de la centru, Camelia Balint, le-a tradus micuților și a confirmat bucuria lor de a ști că au alături alți copii de aceeași vârstă.       

{gallery}gradinita41{/gallery}

  

Publicitate
Ultimele știri

Din cauza prețului uriaș, cozonacul se vinde la…felie. Unul întreg ajunge și la 200 de lei

Cozonacul a ajuns la prețuri exorbitante înainte de Sărbătorile Pascale, iar unii români au ajuns să îl cumpere la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect