Cui i-e frică de muzica de avangardă?

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) „Muzica înseamnă sunete, sunete din jurul nostru, indiferent că ne aflăm în sălile de concerte sau în afara lor”, spunea compozitorul american John Cage, continuând revoluţionara deconstrucţie a muzicii clasice în descendenţa lui Scriabin, Stravinsky şi Schoenberg. „Emanciparea disonanţei” despre care vorbea Schoenberg s-a transformat acum o jumătate de secol, prin Cage, Stockhausen şi alţi compozitori de avangardă, în muzică aleatorie, în care orice sunet prezintă interes, dar nu prin clasica armonie cu care sunt obişnuite urechile publicului larg, ci prin însăşi natura sunetului, indiferent că el e produs prin agăţarea unor cuie de corzile unui pian, prin bruiajul unui radio, prin aruncarea unui talger în apă sau prin mijloace electronice. Avangarda muzicală a influenţat şi muzica noilor generaţii de la sfârşitul secolului al XX-lea. Formaţiile de Death Metal şi Black Metal, unele formaţii de rock alternativ ca Sonic Youth, Nirvana, Deftones sau unii compozitori de muzică electronică precum Aphex Twin au influenţe din muzica atonală a avangardiştilor care i-au precedat. Cu alte cuvinte, printr-un proces lent, dar a cărui realitate nu poate fi negată, ideile avangardei muzicale care elogiază Sunetul însuşi pătrund în conştiinţa artiştilor şi a publicului. Cam asta încearcă să facă şi Festivalul de muzică contemporană „Jazz & More”, la Sibiu. Muzică de avangardă se aude în fiecare octombrie la Teatrul Gong, iar câţiva sibieni, parcă aceiaşi de fiecare dată, vin să asculte. Anul acesta, contrabasistul de excepţie Clayton Thomas a urcat pe scenă de trei ori, în formule diferite, printre care deja cunoscuta The Astronomical Orchestra, foarte apreciată de cei prezenţi. Au fost 3 formaţii româneşti şi 18 formaţii străine, multă muzică experimentală, mulţi muzicieni, dintre care unii au mai fost şi în alţi ani, dar cel mai inventiv şi cel mai promiţător mi se pare tânărul australian Clayton Thomas, unul dintre puţinii muzicieni care ştiu să inoveze fără a fi agresivi cu orice preţ. Spre deosebire de a altora, muzica lui oferă celui care ascultă răgazul intelectual de a contempla sunetul, în descendenţa lui John Cage. Publicul nu poate fi interesat de contemplarea sunetului dacă nu cunoaşte şi nu înţelege muzica de avangardă. Iar cu aceasta nu poate lua contact dacă nu merge la „Jazz & More”. Pentru a rupe cercul vicios, poate ar fi bine ca evenimentul să aibă ceva mai multă promovare, iar preţul biletului să scadă sub 50 de lei. Mihai Curtean