Aflat într-un turneu în România, ansamblul CELLO QUARTET, format din violonceliștii Rudolf Leopold, Crina Varga, András Gyenge și Előd Zágoni, ajunge la Sibiu pe 18 aprilie 2016, într-un recital susținut la Sala Thalia.
Conducătorul ansamblului este renumitul violoncelist și compozitor austriac Rudolf Leopold. Toți ceilalți membri ai formației i-au fost sau încă îi sunt studenți la Universitatea de Muzică din Graz, unde predă din 1990, după ce a predat timp de 7 ani la Universitatea de Muzică din Viena. După terminarea studiilor, Crina Varga și Előd Zágoni s-au întors în țară, unde ocupă postul de prim violoncelist solo al Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, respectiv membru al Cvartetului de Stat „Tiberius” al Filarmonicii din Târgu Mureș. Cel mai tânăr membru al formației, András Gyenge, s-a născut în 1991 la Sibiu, într-o familie de muzicieni, iar în prezent trăiește în Ungaria, fiind totodată student la Graz, la clasa de violoncel a profesorului Rudolf Leopold.
„Unicitatea acestui eveniment poate fi motivată prin componența puțin obișnuită a acestei formații – de patru violoncele – și, implicit, a programului, întrucât un repertoriu standard pentru o atare formație este aproape inexistent. De aceea, în afara Suitei în Do major de Aleksandr Kuznetsov (1847-1918), el însuși violocelist, celelalte lucrări constituie transcripții, realizate, în parte, de Rudolf Leopold: Concert în Re major de Telemann (în original pentru patru viori), Adagio și Allegro în fa minor de Mozart (în original pentru orgă), Andante în si minor de Franz Schubert (după schița unei simfonii). Programul cuprinde și o lucrare contemporană, Furioso, scrisă în 1996, de compozitorul și violoncelistul englez Graham Waterhouse.” – Roxana Pepelea, Consultant artistic – Filarmonica de Stat Sibiu.
Biletele pentru seara de 18 aprilie se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, şi în seara spectacolului, la intrarea în sală. Elevii, studenții și pensionarii au reducere 50%.