Sâmbătă 8 iunie, la „Castelul Brukenthal din Micăsasa” are loc un eveniment dedicat iubitorilor de artă, frumos, arhitectură, istorie și de cadrul excepțional al unui castel din inima satului românesc. Scopul evenimentului este acela de a aduce în atenția publică acest castel și de a-i implica pe cei din comunitate în salvarea lui.
„Vrem să umplem curtea de frumos și să dăm viață castelului, printr-o serie de activități și momente interesante. Evenimentul este organizat de asociatia Micasasa Connect, nu avem niciun sponsor, iar toata lumea implicată în eveniment, band-uri/artisti/ workshop-uri s-au alăturat voluntar cauzei. Dupa acest eveniment, cu banii stransi, vrem să punem în siguranță acoperișul pentru că sunt zone unde plouă destul de tare. Castelul Brukenthal din Micasasa este un monument istoric de o importanță națională”, spune Adrian Suciu, co-fondator Micasasa Connect. În curtea castelului vor fi prezenți invitați din arhitectură, arte vizuale, muzică și meșteșuguri (The Muzicals – Live Band, Feri Teglas – Folk Sesion, Grup Vocal-Instrumental Pastel). Vor fi workshop-uri pentri copii, Alin Trif va susține un live performance de pictură, iar Cavalerii Cetății Roșii din Sibiu vor da un iz medieval evenimentului.
Nu vor lipsi meniurile cu gustări diverse preparate cu ajutorul producătorilor locali. Evenimentul începe la ora 14:00 și există și o zonă de camping pentru cei care doresc să rămână și peste noapte.
Biletul de intrare pentru tot evenimentul este de 30 lei pentru adulți și 15 lei pentru copii sub 14 ani. Pot fi cumpărate înainte de la Alexandra (0768.766.771 – Sibiu), Adi (0767.254.640 – Micăsasa) sau Timi (0786.911.995 – Micăsasa), ori pot fi luate de la fața locului.
Toate detaliile le găsiți pe pagina de facebook a evenimentului.