Sibiul are prilejul de a găzdui două evenimente inedite organizate de Filarmonica de Stat, în care protagonistul principal va fi Nicolae Moldoveanu, dirijor de excepție și organist recunoscut internațional. Primul dintre aceste evenimente are loc pe 28 aprilie, la Biserica Evanghelică, într-un recital intitulat „German Organ Music”. Apoi, pe 30 aprilie, la Sala Thalia, Nicolae Moldoveanu va fi dirijorul concertului vocal-simfonic, undeva va performa alături de orchestra filarmonicii sibiene și Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca.
Pentru recitalul de orgă, Nicolae Moldoveanu a pregătit lucrări din creaţia germană a instrumentului, cum ar fi Bach, Mozart, Brahms, Schumann și Mendelssohn-Bartholdy. iar pentru concertul vocal-simfonic, uverturi şi coruri celebre de Brahms, Mendelssohn-Bartholdy, Borodin, Verdi, Mascagni și Puccini.
Nicolae Moldoveanu a trecut prin mai multe școli europene, de la Conservatoarele din Leipzig, Zürich, Basel, Berna, la Academia Regală de Muzică din Londra. Aici a ajut ocazia să lucreze sub îndrumarea unor maeştri de înaltă clasă precum Antal Dorati, Sergiu Celibidache, Colin Metters, Sir Colin Davis sau Ilya Musin, printre alții. Maestrul Nicolae Moldoveanu dirijează permanent pe toate meridianele globului, pe lista sa de colaborări aflându-se instituţii celebre din Elveţia, Germania, Anglia, Suedia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Cehia, Islanda, România, dar şi SUA, Canada, Australia, Malaezia sau Africa de Sud.






