12.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Minim 5 pentru admiterea în liceu și grădinița obligatorie, din 2015

Cele mai citite

La prezentarea bilanțului școlar 2012 – 2013 în capitală, Ministrul Educației, Remus Pricopie a anunțat o serie de modificări care vor intra în vigoare din anul 2015. Printre acestea se numără stabilirea mediei de admitere în liceu la minim 5 și înscrierea obligatorie a copiilor la grădiniță.   

Admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5, conform Mediafax. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia. Acest anunț a fost făcut de Ministrul Educației la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală, fiind primit cu aplauze de directorii unităţilor de învăţământ prezenţi la eveniment.

Media de admitere în liceu a fost calculată, până în anul şcolar 2013-2014, ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu. Din anul şcolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapă de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 1.677, în licee din rural, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

De asemenea, Ministrul Remus Pricopie a mai anunțat că, tot din 2015, înscrierea copiilor la grădiniță va fi obligatorie. Acesta spune, că în prezent, ponderea de cuprindere în învăţământul preşcolar a acestei categorii de vârstă este de 98 la sută. Ministrul Educaţiei a subiniat că măsura este „adresată” procentului de doi la sută care nu este cuprins în învământul preşcolar. Astfel, toţi copiii în vârstă de cinci ani vor trebui înscrişi la grădiniţă, în grupa mare, din 2015, titrează Mediafax.

 

Publicitate
Ultimele știri

Rețete de demult ale unei bunici din Ardeal: o poveste cu parfum de vanilie și lemn vechi

Într-o vreme în care rețetele se caută pe internet, se găsesc din câteva click-uri și se uită la fel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect