Cultura din Sibiu este mai săracă, începând din această seară. Fostul director al Muzeului ASTRA, Corneliu Bucur, un om ce și-a dedicat întreaga viață acestui domeniu, s-a stins din viață astăzi.
Acesta ar fi împlinit luna viitoare vârsta de 80 de ani.
Corneliu Bucur s-a născut în 1942 în Mediaș, a urmat Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie, secţia Istoria Veche a României. După absolvire, a fost încadrat, iniţial, ca supraveghetor la Secţia de Artă Populară a Muzeului Brukenthal, după care fost promovat muzeograf şi muzeograf principal, şef de secţie.
De la 1 august 1969, a preluat conducerea Muzeului Tehnicii Populare. Director (din 1990), apoi director general (din 1992 până în 2009) la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” Sibiu devenit în anul 2001 Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu.
De altfel, a fost asistent universitar la Facultatea de Istorie, Litere şi Drept Sibiu la cursul de Etnografie ţinut de profesorul Cornel Irimie în anii ’70, fiind și profesor universitar (din septembrie 1998) la Catedra de Etnologie-Sociologie a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu.
Corneliu Bucur a fost membru în numeroase comisii naţionale şi internaţionale de antropologie, etnografie şi folclor.
Apoi, a fost ales senator din partea Partidului Democrat (3 noiembrie 1996) şi ulterior vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Senatului. A obţinut titlul de Doctor în istoria culturii cu teza „Introducere la istoria civilizaţiei tehnice populare din România” (1981) și este deţinător al premiului EMYA (European Museum of the Year Award), 1993.