Copiii și adulții din municipiul Mediaș vor avea ocazia să vizioneze două piese de teatru în ziua de 16 noiembrie, la Sala Traube.
Copiii din Mediaș sunt așteptați în 16 noiembrie, de la ora 11, la Sala Traube din oraș pentru a viziona piesa de teatru Burtiplici si Tontonici.
Cel mai longeviv spectacol al Teatrului de Artă Deva adresat celor mici și nu numai, ,, Burtiplici si Tontonici” este un spectacol muzical interactiv cu clovni. Cei doi protagoniști sunt șomeri și găsesc întâmplător un articol în ziar despre un post vacant la circul ,,Kikirimikiri”.
Începe astfel competiția între cei doi. Directorul circului îi urmărește întâmplător și decide să-i angajeze pe amândoi spre bucuria tuturor. Ideea de bază a spectacolului este prietenia, indiferent de greutățile vieții.
Tot în 16 noiembrie, și medieșenii amatori de teatru vor avea ocazia să urmărească o piesă de teatru. “Anonimul venețian” este piesa care va fi prezentată pe scena Sălii Traube de la ora 18. “Anonimul venețian” este un spectacol sensibil, profund, uneori ironic și mereu emoționant. Ea și El își trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneție a muzicii și a frumuseții eterne.
Aici, iubirea înseamnă libertatea de a înfrunta zâmbind viața și moartea deopotrivă. O dramă romantică specială despre doi oameni care se reîntâlnesc pentru a-și împlini povestea, rămasă neterminată. Fac asta într-un moment tulburător, când timpul pare că și-a pierdut răbdarea, dar iubirea lor rămâne la fel de puternică și de frumoasă, chiar și acum, în apropierea ultimului act. Care pare să dureze cât o clipă… sau cât o viață.