Articol de Daniel Deleanu
Dumitru Chioaru își adună universul liric într-un impresionant corpus, Opera poetică, apărut în 2023 la editura Rocart, o antologie ce pulsează ca o inimă vie sub mantaua timpului, cu răsuflarea fiecărui vers răscolind adâncurile ființei. Cartea aceasta este o cronologie a maturizării poetice și existențiale, un testament liric care coboară din înalturi și se înrădăcinează adânc în solul sensibilității cititorului.
În prefața sa – o „micro-monografie”, după cum o numește autorul ei, – Ion Bogdan Lefter devine un veritabil maestru de ceremonii, invitându-ne să pășim în templul poeziei cu un amestec de venerație și curiozitate. Lefter surprinde cu exactitate metamorfozele poeziei lui Dumitru Chioaru, pe care-l numește „Cel mai discret «echinoxist»”, descriind evoluția sa ca pe o operă de sinteză, de tipul multum in parvo, între un pseudo-neomodernism (adică un fals „neoexpresionism transilvan” cf. Alexandru Mușina) și un postmodernism „autentic”: „Dumitru Chioaru gândește profund și simte sofisticat, după care «traduce» totul în cuvinte puține, în conformitate cu personalitatea sa reținută, introvertită. La polul opus exhibiționismului, alege instinctiv «marginea»/ «mărginimea» unde te poți ascunde. Verbalizării expansive îi preferă net concentrarea” (p. 17), concluzionând că poetul sibian este „membru cu drepturi depline al echipei de performeri postmoderni ai generației noastre” (p. 24).
Fiecare detaliu devine o piesă dintr-un puzzle care alcătuiește portretul unui poet neîncetat fascinat de puterea cuvintelor
La rândul său, Dumitru Chioaru își povestește în prefața Cum am devenit scriitor drumul către poezie cu o sinceritate dezarmantă și o duioșie care te prinde de inimă. Este ca și cum autorul ne-ar deschide porțile atelierului său creativ, iar fiecare detaliu devine o piesă dintr-un puzzle care alcătuiește portretul unui poet neîncetat fascinat de puterea cuvintelor: „Visul meu de a deveni scriitor provine din copilăria la țară, cam de la 9-10 ani, cînd îi descoperisem pe Alecsandri (din încântarea cu care i-am citit Pastelurile s-au născut, dacă nu mă înșală memoria, primele încercări poetice), Eminescu (față de care am manifestat o vreme un cult aproape bolnăvicios), Coșbuc, Goga ș.a., pe care am continuat să-i citesc, după mutarea familiei la Sibiu, în preadolescența mea neliniștită și studioasă. Citind și viețile acestor poeți, îmi imaginam o biografie mesianică și scriam zilnic, revărsându-mi în pagini clocotul trăirilor sufletești” (p. 25).
Debutul său, Seară adolescentină (1982), pulsează de energia tinereții, un torent de imagini și emoții care cucerește cititorul prin tumultul său. Poezia aici este un țipăt, o străfulgerare a subconștientului însetat de absolut. E ca o ploaie torențială de vară – neașteptată, dar necesară, în care simbolurile devin fulgere ce iluminează peisaje interioare: „Seară plină de așteptarea cinei. / O, curiozitatea mea trează/ în febra ultimelor știri de pe glob! […] Apoi te clatini slab în lumina televizorului;/ negru în colț așteaptă patul desfăcut/ te dezbraci; burează veioza –/ o, gândurile aiurea volbură lângă tâmplă/ când grăbit îți închei nasturii și dârdâind/ te arunci în zăpadă – sublime/ noaptea picioarelor albe!// Inima străvezie fâlfâie-n cameră;/ visele ard descompunându-te” ( Seară adolescentină).
Crâncene scrâșniri de dinți din care răzbate o anxietate din ce în ce mai puțin surdă, și din care sentimentul nu mai e reprimat
În Secolul sfârșește într-o duminică (1991), Dumitru Chioaru Chioaru își rafinează vocea poetică, explorând teme ale alienării și ale căutării identității de dincolo de fizic. Titlul în sine este o metaforă cutremurătoare, care rezumă neputința de a înfrunta timpul și fragilitatea ființei.
Versurile capătă aici o muzicalitate interioară, ca un ecou pierdut în pădurile memoriei: „Îmi acopeream fața cu mâinile – erau transparente/ îmi acopeream ochii cu pleoapele – erau transparente/ pielea se făcea transparentă/ ca un acvariu cu pești speriați de lumină/ înlăuntru eu însumi mă rugam/ acoperindu-mi inima cu altele – erau transparente/ lumina năvălea furtunoasă din lumină/ dintr-o îndepărtată lumină/ eu însumi fără mâini fără pleoape fără inimă/ mă acopeream cu pământ/ pământ pre pământ – era transparent/ ca poemul acoperit de cuvinte și care-i transparent/ născut din primul cuvânt” (Dintr-o îndepărtată lumină). Poeziile din această culegere nu sunt niște simple răvașe lirice, ci crâncene scrâșniri de dinți din care răzbate o anxietate din ce în ce mai puțin surdă, și din care sentimentul nu mai e reprimat.
În Noaptea din zi (1994), poezia devine de o melancolie profundă, un fluviu (ne)liniștit care reflectă deopotrivă cerul înstelat și cel întunecat de nori. Poetul meditează aici la efemeritate și la imposibilitatea comunicării absolute, transformând tăcerea neființei într-un personaj poetic de o intensitate aproape mistică: „doamne mi-am zis sunt viețile mele/ și marginile lor de lemn/ derulându-se până la absență/ ca și cum un copil/ ne-ar închide tuturor în joacă/ pleoapele grele de lacrimi […] după ridicarea pleoapelor/ o palmă de pământ reavăn dintre ierburi/ mă urmărește încă/ singurătate pe singurătate adunând/ ca o coloană verticală a absenței” (Palma de pământ). Alungate pe ușă, imaginile unei realități al cărei singur elogiu e bulimia simțurilor revine pe fereastră, iar autoscopia poemului, altădată realizată à rebours, e acum pusă în evidență de focul mocnit al unei metafizici originale.
Prozaismul face aici casă bună cu lirismul
Viața și opiniile Profesorului Mouse (2004), parțial o pastișă a binecunoscutei cărți a lui Matei Călinescu, este poate volumul în care Dumitru Chioaru este întru totul un poet postmodernist. Metafizicul urbei sale este aici contrafăcut – e ca o întoarcere pe un drum cunoscut, dar văzut prin ochii unui străin. Fiecare vers respiră o înțelepciune care nu e totuși a lui, și o blândețe care are gheare ascuțite de mâță: „Doamne al vremilor scutite/ de impozitul lung al istoriei/ în contul cui îți vom trăi absența?/ în Disneyland ești un cerc blindat de ecrane/ un manechin parașutat pe cruce în centru/ și-o generație se prăpădește de râs –/ doamne al ființei computerizate/ ca un punct luminos mișcîndu-se din/ cenușa împietrită a ecranului/ din cifră făcând mumă din literă tată/ colonii de minți pierdute ca insule de corali” (Disneyland în pauză).
Prozaismul face aici casă bună cu lirismul, iar cerebralul e adesea dramatizat. Poetul, de asemenea, renunță la acea postmodernistă carapace cu țepi, care îl „proteja” împotriva sentimentalismului, iar poezia nu are decât de câștigat, și asta pentru că Dumitru Chioaru are o altă umoare decât, să zicem, Cărtărescu ori Iaru. Poezia capătă astfel o mai mare densitate în limbaj, care e contrapunctat antinomic, printr-o coincidentia oppositorum al cărei numen este însemnul tainic al tăcerii, fără de care poemul lui Dumitru Chioaru nu ar fi complet.
Fiecare poezie este un portal
Poeziile din Addenda – Mărturiile unui cărturar sunt o chemare spre lumi paralele, unde realul și fantasticul se împletesc într-un dans amețitor. În zodia livrescului, versurile devin fragile ca aripile fluturilor, deși puternice în sugestia lor: „În camera plină cu cărți –/ nimic nu se mișcă în jur/ doar mâna mea luând/ câte o carte din raft/ ca și cum aș culege un măr –/ într-un colț al tavanului/ tainic își întinde pânza un negru păianjen –/ nu sunt singur aici –/ păianjenul îmi împînzește privirea/ sau poate eu sunt păianjenul/ care-și țese lumea din litere?/ un Robinson naufragiat/ pe o insulă de hârtie/ unde totul s-a scris” (Mărul oprit).
Opera poetică a lui Dumitru Chioaru este mai mult decât o colecție de versuri; e deopotrivă o autobiografie a sufletului si o apoteoză a imaginarului, o sinteză scrisă cu o migală de artizan și o pasiune de vizionar. Lectura acestei antologii de autor va trebui să devină un ritual pentru toți iubitorii poeziei lui Dumitru Chioaru, o experiență care să te facă să reflectezi la propriile-ți căutări și rădăcini metafizice.
În acest volum, fiecare poezie este un portal, iar fiecare volum ce-l cuprinde, o etapă a unei călătorii care continuă să ne semnaleze frumusețea, misterul și complexitatea vieții. Un adevărat festin liric pentru iubitorii de poezie autentică!