7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Elena Mîndru deschide Zilele Muzicale Româno-Americane

Cele mai citite

Un concert de jazz simfonic va deschide ediția a 15-a a festivalului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”. Pe scenă, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu – condusă de dirijorul Sabin Păutza – va urca îndrăgita interpretă de jazz Elena Mîndru. Evenimentul se va desfășura vineri, 22 iunie 2018, la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
”Classic meet Jazz”, este titulatura sub care, în seara concertului, publicul va putea face cunoștință cu lucrări din repertoriul classic și de jazz interpretate de Elena Mîndru alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de maestrul Sabin Păutza.
Dirijorul, compozitorul şi profesorul Sabin Păutza şi-a făcut studiile muzicale la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, sub îndrumarea unor profesori eminenţi, printre care Marin Constantin, Dumitru D. Botez, Marţian Negrea, Tudor Ciortea, Ştefan Niculescu, Ion Dumitrescu, Aurel Stroe.
A studiat, de asemenea, la Academia Muzicală „Chigiana” din Siena (Italia) cu Franco Donatoni, Franco Ferrara şi Bruno Maderna. Din anul 1984 se stabileşte în SUA, unde devine director artistic şi prim dirijor al Orchestrei simfonice din Plainfield, cea mai veche orchestră din New Jersey. Ca dirijor, Sabin Păutza a evoluat în săli renumite din întreaga lume, printre care: Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Richard Wagner – Jugendfestspieltreffen din Bayreuth, Sala Chopin din Varşovia, Philharmonic Hall din Sydney, Ateneul Român din Bucureşti.
Premiată și apreciată de către juriul prezidat de Quincy Jones la Montreux Jazz Voice Competition în 2012 (Premiul al II-lea și Premiul Publicului), Elena Mîndru este astăzi una dintre cele mai valoroase reprezentante ale jazzului românesc și european. Actualmente doctorandă în cadrul Departamentului de Jazz al Sibelius Academy din Helsinki, cântăreața de jazz e deținătoare al unui masterat în interpretare și compoziție de jazz obținut în 2013 prin programul Nordic Master of Jazz (NOMAZZ), studiind jazzul la Royal Academy of Music din Arhus – Danemarca, Royal College of Music Stockholm – Suedia și Sibelius Academy Helsinki – Finlanda.
Vocalista a reprezentat Radio România Cultural ca solistă a Euroradio Jazz Orchestra în Praga în octombrie 2014 și Yle Radio (Finlanda) în cadrul European Jazz Competition în iunie 2015 la Rotterdam, ambele proiecte fiind organizate sub egida European Broadcasting Union. În noiembrie 2014 Elena Mîndru a fost artist rezident în New York al Arts Promotion Centre Finland (Taiteenedistämis-keskus).
Biletele se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia. Preţul unui bilet este de 30 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect