La 3 octombrie 2015, Republica Federală Germania aniversează 25 de ani de la reunificare, iar cu acest prilej a ajuns la Sibiu expoziția „Drumul către Unitatea Germană”, inaugurată pe 22 septembrie de către Judith Urban, consul al Republicii Federale Germania la Sibiu, și Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
Organizată de Fundația Federală pentru Studiul Dictaturii PSUG și Ministerul Federal al Afacerilor Externe, „Drumul către Unitatea Germană” a fost pentru prima oară prezentată publicului în perioada 8-11 septembrie, la Biblioteca Națională a României din București, iar expoziția de la Sibiu poate fi vizitată în perioada 22 septembrie – 1 octombrie 2015 la expozițională a Primăriei orașului nostru. În cadrul acesteia sunt cuprinse peste 150 de imagini și facsimile prezentând momentele esențiale ale Revoluției din Republica Democrată Germană când problema unității germane a ajuns pe ordinea de zi a politicilor interne şi internaţionale. Mai mult, în expoziție se regăsesc panouri care tratează evoluțiile și negocierile dintre cele două Germanii care au făcut posibilă reunificarea, realizată la 3 octombrie 1990.










