12.9 C
Sibiu
joi, octombrie 9, 2025

Expoziție Cristian Melconian la Primăria Sibiu

Cele mai citite

Cristian Melconian este un exemplu despre cum viața, deși te duce pe drumuri întunecate de multe ori, te și ridică înapoi la lumină de fiecare dată.
Cristian a fost paralizat cu doi ani în urmă. Acum, după nenumărate încercări și o determinare de fier, bărbatul realizează adevărate opere de artă. Recuperarea a fost anevoioasă și a început să lucreze cu mâna stângă abia anul acesta, fiind în prezent în scaun cu rotile, iar centrul vorbirii îi este în continuare afectat. Organizatorii expoziției operelor lui Cristian spune însă despre el că poate să comunice din priviri, într-un mod în care mulți oameni nu o fac prin vorbe.
Vernisajul operelor de artă ale lui Cristian Melconian va avea loc luni, 1 august, de la ora 17:00, la Primăria Orașului Sibiu, în sala de expoziții.
 
Cristian Melconian a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București la secția design, în 1988. A lucrat ca art director și creative director în domeniul designului industrial la târguri și expoziții importante din Europa în ultimii 20 de ani. A organizat numeroase eventuri culturale, printre care, împreună cu Bob Bales, festivalurile de artă ale „European House of Arts” din diferite țări europene, inclusiv în cadrul acțiunii „Sibiu Capitală Culturală Europeană” 2007.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Casa confiscată de la Klaus Iohannis este un dezastru. ANAF îi va cere bani fostului președinte și pentru reparații

Antena 3 CNN a prezentat, în exclusivitate, detalii din interiorul casei pe care ANAF a confiscat-o de la Klaus...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect