-1 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Extremismul musulman, la Astra Film Cinema

Cele mai citite

 
The Empty Room/Camera nelocuită redă drama unor familii din Belgia, ai căror copii au hotărât să plece în Siria pentru a deveni combatanți jihadiști. Toți, însă, au murit! Cine se află în spatele rețelei jihadiste care îi racolează și îndoctrinează pe tineri, convingându-i să devină criminali în numele lui Allah?
După plecarea lui Sabri în Siria, un tânăr belgian de 19 ani, familia lui se confruntă cu o absență bruscă și de nesuportat. Saliha, mama sa, decide să nu păstreze această dramă sub tăcere. Alături de alți părinți în aceeaşi situaţie, mama tânărului luptă împotriva dispariției tăcute a fiului, pierdut în lacunele sistemului judiciar, şi cere ca moartea lui să fie recunoscută oficial şi ea să fie lăsată să îl plângă cum se cuvine. Desigur, lupta nu este uşoară, pentru că trebuie să facă față nu doar pierderii copleșitoare, ci şi învinovățirii nerostite de a nu fi reuşit să împiedice îndoctrinarea propriului copil.
Însă, transformând în propria audiență întreaga lume, de la funcționari ai Parlamentului European până la adolescenții din licee, protagonista pune sub semnul întrebării problemele legate de responsabilitate și de victimizare, dezvăluind gradul în care înțelegerea noastră este profund viciată.
The Empty Room va fi proiectat joi, 6 aprilie, de la ora 19:00 la Astra Film Cinema. Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu). Mai multe informații la tel: 0751.166.516
 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid

În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect